Zeu si Om

   Divinitatea putem spune ca este o constanta de-a lungul timpului. O gasim in fiecare colt al lumii sub diferite nume, civilizatii au cazut, altele s-au ridicat dar ea a ramas. Divinitatea de-a lungul timpului a primit mai multe atribute, sentimente, vointa, este constienta, stie ce face si are un scop. Pentru a vorbi despre ea, pentru a o prezenta, divinitatea trebuie sa poarte un nume, sa aiba un sens.

    Din apolegetica crestina nu prea putem noi muritorii de rand sa interpretam cum vrem noi, doar cei cu ,,har divin’’ au acces la notiunile avansate.  In ceea ce priveste marea masa, se considera ca ar trebui intr-o oarecare masura indoctrinati de mici, pentru ca sa fie familiari cu notiunile religioase si sa le inteleaga din perspectiva parintilor lor nu sa caute sa produca noi interpretari ale textelor biblice, caci acestea sunt considerate erezii.

    Asa cum stim cu totii, Jesus este intruparea lui dumnezeu, adica zeul-om cu drepturi atat in cer cat si pe pamant (amin). Asa ne invata scriptura, traditia, evanghelia, biserica si nu exista loc in Univers, nici un colt ascuns in mintea omului, care sa nu fie ,,plin” de cunostinta genezei lui Jesus nascut dintr-o fecioara. Un barbat inalt, zvelt cu par lung si barba, asa ne este descris de primii crestini faimosul Jesus.

    Tatal – care de fapt nu e tatal, e fiul, adica si tatal si fiul(?) – umbla invesmantat cu o panza de in alb incinsa la brau si cu capul acoperit de un par alb, lung cu barba tot alba. Ochii ageri si cautatura lor apriga ne descopera un dumnezeu mai mult om decat zeu, mofturos si capricios, cu ifose greu de inteles ori satisfacut. Vorbitor de multe limbi, vorbeste fluent in toate limbile pamantului, iar cuvantul lui e vorba ’nteleapta si lege pentru toti.  

    Mai este si duhul, o a trei-a parte a conducerii ... care nu se stie exact ce este. Biblia ortodoxa sustine ca duhul este o persoana divina diferita de tatal si fiul, prin faptul ca descrie insusirile caracteristice unei persoane. Alti crestini cred ca duhul sfant este un spirit, spiritul lui dumnezeu sau al lui Jesus si este considerat a fi in primul rând o influenta si nu o persoana reala. E greu de inteles dar pe scurt ar fi ca dumnezeu este unul, dar e facut din trei.

    Cu toate acestea se pare ca ,,Nimeni n-a vazut vreodata pe dumnezeu, iar cine spune ca l-a vazut mincinos este, si adevarul nu este in el’’. Aceasta declaratie axiomatica a bibliei este la fel de importanta in esenta ei ca si alte declaratii esentiale, cum ar fi “dumnezeu este unul singur”, sau “dumnezeu este dragoste”. Religiosii de pretutindeni au nascocit, si continua sa nascoceasca, descrieri amanuntite ale celui care prin definitie este si ramane ascuns, inaccesibil priceperii si intelegerii noastre. Urmand aceleiasi imaginatii distorsionate, religiosii pretind ca stiu ce gandeste zeul lor si care este vointa lui pentru oameni. Ca si cand ei ar fi in contact mereu cu el, si el le vorbeste pe limba lor, religiosii inventeaza traditii, scripturi si doctrine potrivite cu interesele lor.

    Dupa descrierile credinciosilor acest dumnezeu nu pare un zeu autoputernic ci mai degraba un om care imparte ordine in stanga si dreapta. Un lucru este clar, dupa cum si-au inventat infatisarea unui dumnezeu, tot astfel si-au inventat si vorbele lui, vorbe pe care au incercat sa le impuna celorlalti drept vointa divina, spre folosul buzunarului si intereselor lor nebagand in seama nevoile celor nevoiasi.

Religia si Statul

    Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele sunt

inzestrate cu ratiune, constiinta ... bla bla! Pe scurt oameni se vor liberi! Nimic nu e mai scump, mai drag pentru fiinta umana decat LIBERTATEA! Intelepciunea populara si bunul simt universal privesc libertatea ca pe dezideratul cel mai inalt si implinirea suprema a existentialului. Crestinii – oameni si ei – nazuiesc vartos catre libertate, proclamand sus si tare o maxima ce pare ca le canalizeaza energiile de aproape doua milenii: „...ADEVARUL VA VA FACE LIBERI!..

    Libertatea de fapt nu exista decat ca concept filosofic, a carui semnificatie ar putea fi rezumata prin simpla sintagma "lipsa constrangerilor". Pentru o intelegere corecta a semnificatiei acestui concept este nevoie sa se cunoasca contextul in care este folosit. In contextul folosit de societatea actuala din Romania isi cam pierde din valoare si tinde catre 0! Toate aspectele din viata nostra sunt dinainte programate. De cum ne nastem, exista doua institutii care ni se vara pe gat ca un „dat” universal si obligatoriu: ’mnezeu si statul. Primul ne ureaza un calduros „bun venit” in lume, suierindu-ne iubitor printre dinti ca suntem vinovati de moarte, dar cum datoria a platit-o el, lui insusi, acum suntem datori vanduti tot... lui! Cel de-al doilea e un pic mai practic; fara a se complica in fabulatii inutile, sare peste partea cu „vinovatia” si trece direct la aspectul derivat al acesteia, respectiv la „datorie”. Toti suntem datori vanduti statului, dar nimeni nu stie nici de ce, nici pentru ce, intocmai ca si in cazul lui ’mnezeu!

    Complicitatea celor doua institutii explica natura lor nespus de „iubitoare”, intru-cat si unul si altul ne vor binele cu orice pret!  Pe principiul comunist „vom economisi oricat de mult ne-ar costa” amandoi sunt gata sa ne sufoce intr-o moarte lenta, agonizanta, vanduta pe bani grei drept viata pur si simplu, sau ,,viata vesnica’’, dupa caz!  Cert ramane un singur lucru: si ’mnezeu si statul ne iubesc, pe noi toti, pana la moarte! Partea neplacuta este ca, si unul si celalalt, iau aceasta ... literalmente!

A mai trecut un an pentru crestini

     A mai trecut un an, pentru unii a fost de bine, pentru altii... de rau. Pentru cei care le-a mers bine sigur a fost un raspuns la rugaciunile lor. Pentru ceilanti a fost clar un semn al dezaprobarii divine. Si unii si altii se roaga, se inchina si slujesc aceluiasi zeu dar rasplata este diferita. Normal ar fi sa primeasca toti la fel, nu unul tot iar ceilanti ... nimic. Dar cei oropsiti nu se lasa, se caiesc si o iau de la iar de la capat cu rugatu’ sa le pice si lor ceva la vara ... sau la anu’.

    Patrunsi de adevar, oropsiti se intorc pe la casele lor de prin bisericile pe care le-au vizitat azi inca o data, ca si acum o saptamana, ca si acum o luna... ca si acum un an. Proaspat spalati la creier, curati ca lacrima si usori ca un fulg, cu totii rumega infundat  adevarurile profunde, noi-noute, pe care le-au aflat acum pentru prima data in viata lor:  dragostea de aproape, bunatatea, facerea de bine, infranarea poftelor pamantesti, sunt toate chestiuni pe care ... nu le-au mai auzit niciodata! Cu totii isi exprima satisfactia ca cerul le-a daruit, in sfarsit, onoarea de a fi partasi la aceste adevaruri ascunse. Anesteziati de ultima cantare si ametiti de fumul puternic de tamaie , nu-si mai aduc aminte ca aceleasi lucruri le-au auzit si saptamana trecuta ... si acum o luna si acum un an. Atinsi la coarda sensibila, cu totii cad prada unui soi de stare de adormire a spiritului pe care ei o numesc pace: acea pace launtrica care le garanteaza mantuirea si cu speranta ca vor primii cu varf si indesat pe lumea cealalta. In picioare, asezati ordonat pe bancute sau razimand vreun stalp si sarind in genunchi la fiecare ,,doamne miluieste’’ isi pecetluiesc definitiv uitarea cu un  amin... si gata! Ne-mai stiind despre ce a fost vorba, dar ferm incredintati ca a fost de bine, se intorc la obiceiurile lor dintotdeauna: curvie, hotie, lacomie si furt; omor, minciuna si pofte... multe pofte.

    Privind crestinismul de peste timpuri, crestinismul prezent... crestinismul trecut: o jalnica inlantuire de minciuni, violente, razboaie si crime odioase; genocid miselec, si trandavie morbida, infaptuite toate in numele iubirii... Cu toate ca la ora actuala avem acces la aproape orice informatie dorim, multi aleg sa ii lase pe altii sa le spuna cum ,,merg lucrurile’’ in loc sa-si caute ei singuri raspunsurile.

Iarba Fiarelor

In mitologia romaneasca se aminteste de o planta misterioasa, iarba fiarelor care deschidea orice lacate, cufere si usi, dandu-i posesorului sansa unei potentiale averi infinite si promisiunea libertatii fara limite. In popor se crede, ca cu aceasta iarba sa descuie orice incuietoare, de aceea este foarte cautata de hoti, care o poarta in brau, sau in degetul cel mic de la mana stanga. Sa crede, ca la Samziene pe la miezul noptii, daca iei un lacat incuiat, il legi cu ata si-l tragi prin iarba, pe unde crezi ca ar creste aceasta planta, cum se atinge lacatul de iarba fiarelor se deschide si astfel cautand prin apropiere o poti gasi. Sa mai crede ca ariciul o aduce la Samziene si o pune la cuibul sau de unde o poti lua. Daca nu o afli la cuibul ariciului, sa iei puii lui sa-i inchizi intr-o cusca cu un lacat. Ariciul neputand intra, merge si cauta iarba-fiarelor si atingand lacatul acesta se deschide si astfel poate sa-si ia puii. Atunci omul care sta la panda sa duce si ia iarba lasata de arici.

Cei care gaseau iarba fiarelor, obisnuiau sa-si taie pielea in palma dreapta, cel mai adesea in dreptul degetului mic, aici punand firul de iarba, asteptand ca locul sa se vindece si apoi, ca prin minune, niciun lacat sau incuietoare nu le mai rezista.

Cei care voiau sa-si protejeze lacatele, nu aveau decat un singur leac: sa-l unga cu usturoi sfintit, numai astfel putand fi neutralizat efectul acestei uluitoare ierbi. Intr-un plan mai general, iarba fiarelor il apara pe om de actiunea armelor din fier, putea sa faciliteze atragerea banilor, sau dadea posibilitatea posesorului sa inteleaga limba animalelor si a plantelor.

Iarba fiarelor ar fi avut ca punct de plecare Orientul Apropiat, unde apare in legendele rabinice privitoare la regele Solomon. Din Orient au preluat-o grecii, pentru ca grecii sa imprumute toate aceste credinte si romanilor. Civilizatia europeana, cladita pe temelii greco-romane, a perpetuat acest mit, atestat documentar inca din veacul al XIII-lea, pana spre epoca moderna. Inca din antichitate, se amintea de o proprietate esentiala a ierbii fiarelor: anume, aceea de a descuia orice poarta din lume! Va inchipuiti ca orice hot sau talhar inchis intr-o temnita si-ar fi dorit sa fie in posesia miraculoasei plante, in acest sens niciun efort nefiind socotit prea mare. In spatiul german, in Evul Mediu, credinta aceasta era atat de inradacinata incat, in inchisori, se luau masuri speciale spre a se impiedica fuga raufacatorilor; asa, de pilda, vrajitorii banuiti ca posedau iarba fiarelor erau atarnati intr-un fel de leagan, astfel incat ca sa nu poata atinge podeaua sau usile!

Care este, totusi, locul ariciului in aceasta poveste?

Ei bine, despre arici, credintele populare spun ca ar fi, nici mai mult, nici mai putin, decat adevaratul creator al lumii, o divinitate telurica stapana a tainelor bogatiilor pamantului. Se credea ca ghimpii ariciului simbolizau razele soarelui, prin Asia centrala fiind socotit inventatorul focului. In calitatea sa de „inginer“ al creatiei, ariciul pazea cu strasnicie un rod „natural“ al pamantului, anume iarba fiarelor, planta magica cu puterea vietii si a mortii, cea care asigura chiar harul de a patrunde prin „usile raiului“. Animal intelept, de esenta solara, ariciul nu putea sa nu aiba legatura cu lumea plantelor, zeii insusi binecuvantandu-l sa poata deschide orice incuietoare, bineinteles, cu ajutorul ierbii fiarelor.

Ieri era pe prispa casi' ... azi sa dus in ...

La intrebarea ,,de ce traim sau care este scopul nostru‘‘ nu cred ca putem da un raspuns concret care sa lamureasca definitiv problema. Gresala tipica este ca noi oamenii ne supraevaluam si ne extragem din contextul natural inconjurator ca fiind buricul Universului. In contextul Universului noi suntem complet insignifianti, o mica masa de atomi durand in aceasta forma numai o clipita! Noi urmam strict aceleasi legi ca si materia inconjuratoare: ne aglutinam temporar intr-o anumita formula(viul) sub influenta fortelor naturale, apoi ne transformam intorcandu-ne in materiile componente impreuna cu energia asociata. ,,Viul‘‘ este o forma particulara de agregare a materiei, posibila in anumite conditii legate in special de temperatura, intensitate radiatie ionizanta, prezenta unui solvent cum este apa, etc. Daca ar deveni putin mai cald sau mai rece, sau radiatia putin mai intensa viul ar disparea, pentru ca ar fi tot un proces natural! Ni se pare ,,Viata‘‘ un fenomen ,,prea complex‘‘ ca sa fie strict natural ? Universul este plin de procese care ne par extrem de complexe, pe unele inca nu le-am deslusit, dar toate sunt guvernate strict de aceleasi legi naturale. Nu exista exceptii, nu exista ,,ceva ‘‘ care sa le aranjeze convenabil, doar consecintele ale proprietatilor Universului. NU EXISTA UN SCOP FINAL, materia exista in aceasta forma cat conditiile permit si atat ! Repet, in aceste conditii particulare (si vremelnice) de mediu, materia se poate agrega sub forma "vie" si poate dainui un timp sub aceasta forma, dar indata ce conditiile se schimba radical, dispare si nu mai exista un ,,dupa‘‘. Singurul lucru vesnic este transformarea. Oamenii, animalele se nasc si mor, stelele se nasc si mor, dar, in toate cazurile prin moarte se intelege o transformare.

Noi oamenii incercam sa dam sens la tot ceea ce facem, la tot ceea ce vedem si traim, la tot ceea ce este, iar nimic din ce putem noi percepe nu ar exista, fara sensul dat de noi. Logic ar trebui sa existe trei lumi: lumea fizica obiectiva, lumea sociala si lumea din capul fiecarui om (individuala). Singura lumea care exista este cea din capul nostru. Eu niciodata nu voi putea cunoaste lumea ta, universul tau. Putem impartasi bucati din el, dar nu il putem stii cu adevarat, numai tu iti stii universul tau si implicit eu pe al meu. Acest lucru nu inseamna ca celelalte lumi (fizica, sociala) nu exista, teoretic facem parte din ele. Lumea sociala (colectiva) se construieste din interactiunile cu ceilalti, sunt bucati si bucatele din lumile individuale ale fiecaruia dintre noi iar lumea fizica este ce percepem cu ajutorul simturilor.  De aici putem usor deduce ca noi suntem singuri care alegem sensul lumii noastre individuale iar celelante doua lumi cea fizica si sociala sunt doar cadrul existential, nu iti da un scop. ,,De ce traim sau care este scopul nostru‘‘ se pare ca este diferit pentru fiecare, singurul lucru in comun fiind lupta pentru supravietuire.

Intrebarile existentiale le intalnim intradevar doar la om dar lupta pentru supravietuire este prezenta la toate fiintele chiar si cele care nu constientizeaza faptul ca traiesc. Diferenta consta in faptul ca omul este dotat cu ratiune. Motivul pentru care traieste o pisica sau un pom este acelasi cu motivul pentru care traieste un om. Ca avem un alt nivel de perceptie a lumii, ca putem sa ne punem o astfel de intrebare, astea sunt doar niste nuante, insa principiul este tot acelasi pentru fiecare, pur si simplu suntem vii, traim si interactionam intr-un anume context, intr-un sistem de o complexitate pe care nu o intelegem inca.

Nu orice saracie-i rea, nu orice bogatie-i buna

    Saracia reprezinta situatia in care o persoana ajunge atunci cand nu mai poate sa-si satisfaca nevoile de baza, respectiv hrana, imbracaminte si adapost. Daca respectivul mod de viata este acceptat voluntar din motive filosofice, religioase sau morale sau se doreste un mod de viata simplu, departe de civilizatie nu mai reprezinta o stare de saracie. La polul opus se afla bogatia. Bogatia reprezinta situatia in care persoana are o stare materiala favorabila, care depaseste necesitatile obisnuite, constand in abundenta de mancare, bani si bunuri materiale. In cazul acesa nu se pune problema daca respectivul mod de viata este acceptat voluntar! In timpurile noastre, nu saracia e surpriza care trebuie explicata si inteleasa, ci mai degraba prosperitatea, bogatia, relativa indestulare. Saracia a fost starea naturala, normala a umanitatii pana acum vreo cateva zeci de ani.

    Saracia, la fel ca si factorii care contribuie la aparitia si mentinerea ei, reprezinta o problema sociala. Simplul transfer de fonduri catre victimele saraciei nu va reduce sau eradica saracia ci doar ii va alina simptomele pe termen scurt. Este de la sine inteles ca aceasta nu este o solutie durabila deoarece saracia este o problema sociala si cere o solutie sociala. La scara globala, saracia are multe cauze istorice: colonialismul, razboiul si cucerirea sunt unele din cele mai importante. Intre acele cauze si ceea ce numim factorii care mentin saracia este o diferenta enorma. Diferenta consta in ceea ce putem face azi. Nu putem merge inapoi in istorie ca sa schimbam trecutul dar ceea ce putem sa facem insa, este sa eliminam factorii care perpetueaza acest fenomen.

    Este bine stiut ca in urma celor doua razboaie mondiale multe natiuni europene au fost aruncate in saracie. Din aceasta cauza oamenii au supravietuit cu greu si au fost nevoiti sa traiasca de pe urma pomenilor si caritatii. In cateva decade, insa, aceasta situatie s-a schimbat: venitul real al natiunilor europene a crescut atat de mult incat multe dintre ele au ajuns sa fie printre cele mai prospere si influente natiuni din timpurile moderne. Stim, de asemenea, ca multe alte natiuni au ramas in urma la nivel global chiar daca au beneficiat de asa numitele "ajutoare" de miliarde de dolari. Intrebarea este. De ce? Raspunsul este simplu: deoarece numai simptomele au fost atacate, nu si factorii saraciei.

    Ignoranta este unul din cei mai importanti factori si inseamna lipsa de informatie sau lipsa de cunostiinte. Am putea spune ca prin educatie am putea inclina un pic balanta dar educatia inseamna multe lucruri si unele informatii nu sunt neaparat importante. De exemplu, pentru agricultori faptul ca Romeo si Julieta au murit in piesa lui Shakespeare este putin folositor, in schimb, ei trebuie sa stie tipurile de seminte care pot fi plantate in solul local. Iesirea din ignoranta depinde mult de educatia care ti se da, de nivelul de socializare a grupului din care faci parte, de conditiile de trai care ti le ofera grupul in procesul propriu de educatie si dezvoltare. Daca potentialitatile tale biologice nu sunt foarte inalte aceasta diferenta se poate compensa cu o buna educatie si cu ajutor din partea familiei, familia fiind primul factor extern care poate intervenii si care poate ofera modele de viata. Daca potentialul este ridicat iar procesul de educabilitate este precar se poate ajunge astfel ca acel potential sa ramana latent si sa nu se mai manifeste iar individul sa urmeze modele gresite si sa ajunga in acea situatie in care in mod paradoxal ar putea sa razbeasca in viata dar nu va putea deoarece si-a format o mentalitate urmand acele modele.

    Saracia este perpetuata si de perceptele religioase, " zeul in care crezi ti-a decis soarta deci, accepta ceea ce este dat." Aceasta forma de fatalism poate fi folosita in mod gresit ca scuza. Pe aceeasi linie, este un proverb "roaga-te la zei dar, de asemenea, plimba-te pe mal" demonstreaza ideia ca chiar daca ne incredintam viata in mana vreunui zeu avem si responsabilitatea de a ne ajuta pe noi insine. Ne-am nascut cu multe abilitati: de a alege, de a coopera, de a ne organiza pentru a ne imbunatati calitatea vietii, iar ceea ce trebuie sa evitam este de a folosi zeii ca scuza pentru a nu face nimic.

    Saracia ca problema sociala este o rana cu radacini adanci care afecteaza fiecare dimesiune a culturii si a societatii. Pe langa mentinerea unui nivel scazut de venituri printre membrii unei comunitati, saracia inlcude limitarea accesului la servicii ca educatia, sanatatea, luarea deciziilor precum si lipsa facilitatilor ca apa curenta, drumuri asfaltate, transportul in comun. Mai mult, "spiritul saraciei" permite membrilor aceleiasi comunitati sa creada si sa impartaseasca sentimente ca disperarea, lipsa de speranta, fiind usor influentabili de cei care le promit o viata mai buna pe lumea cealanta.

    Un "factor" sau o "cauza" nu inseamna chiar același lucru. O "cauza" este ceva care contribuie la originea unei probleme ca saracia, in timp ce un "factor" este ceva care contribuie la mentinerea ei dupa ce a aparut deja. Fiecare dintre noi a simtit uneori lipsa banilor. Aceasta este o experienta individuala si nu inseamna acelasi lucru ca si problema sociala a saraciei. Desi, banii sunt o masurare a bogatiei, lipsa lor poate insemna lipsa bunastarii dar nu si problema sociala a saraciei. Zicala "gandeste global si actioneaza local " este de folos in orice proces de schimbare sociala.

Hrana oamenilor primitivi

In varianta oficiala se incearca explicarea evolutia hoardelor primitive de vanatori nomazi in triburile care se ocupau cu agricultura afirmand ca acestia au descoperit culturile de cereale in mod accidental. Aceasta nu explica insa cum au fost in stare oamenii primitivi care au facut aceasta, sa selecteze cele mai bune specii salbatice de cereale pentru a le folosi mai apoi ca baza a revolutiei agriculturii? Exista mii si mii de plante salbatice ce au potentialul de a fi transformate in culturi agricole. Cum se face insa ca oameni primitivi, lipsiti practic de orice experienta, au putut alege cele mai bune si eficiente specii pentru a le incrucisa si pentru a obtine recolte masive si foarte hranitoare?

Cercetarile asupra dietei oamenilor preistorici au aratat ca acestia consumau plante cu frunze si carne. Aceste alimente erau la indemana si nu necesitau preparare complicata. Problema cu recoltele de cereale in acele timpuri era ca boabele lor erau atat de mici, incat nu erau prea atractive. In plus, ele necesitau o atentie speciala, etape diferite pana la obtinere, precum si procesare indelungata prin fierbere. Aceasta era deja o tehnologie pe care omul primitiv din Epoca de Piatra nu o avea.

Motivul pentru care cerealele trebuie gatite este acela ca sistemul digestiv uman nu este potrivit pentru a le digera asa cum trebuie daca ele sunt ingerate crude. Prin urmare, oamenii din paleolitic nu se bazau pe ele. Aceasta inseamna ca hrana ce contine cereale are o provenienta mult mai recenta. Dar, daca oamenii primitivi nu foloseau cerealele in hrana lor, atunci cum au putut ei sa incruciseze si sa obtina speciile cunoscute astazi? Fara nenumarate generatii de incercari si experimentari – bazate pe o profunda cunoastere a agriculturii si a geneticii plantelor – este practic imposibil sa se realizeze asa ceva.

Ceea ce ni se cere sa credem este ca oamenii primitivi din zorii civilizatiei noastre, care in mod evident erau lipsiti de orice experienta in domeniu, au fost totusi capabili sa selecteze si sa incruciseze cele mai bune specii de plante salbatice pentru a obtine astfel cerealele cunoscute astazi. Cum stim ca acest lucru este adevarat? Pentru ca noi cultivam chiar si in zilele noastre exact aceleasi tipuri de cereale pe care ei le-au cultivat in urma cu 5000 de ani, desi agricultura s-a dezvoltat continuu, atat in metode cat si in posibilitati. Prin urmare, intrebarea fundamentala este: unde se afla antecendentele si unde sunt predecesorii tututor acestor transformari? De unde cunosteau oamenii primitivi metodele de inginerie genetica a plantelor sau animalelor?

Este contrar specificului si naturii umane sa acorde credit altcuiva pentru ceea ce ea insasi a facut, de accea ne punem mari semne de intrebare asupra modului in care au fost descoperite ,,accidental’’ toate cerealele. Misterul se adanceste insa si mai mult atunci cand scrierile si textele provenite de la primele civilizatii dezvoltate ale omenirii (Sumer, Mesopotamia, Egipt sau Peru) afirma ca plantele le-au fost date de „zei” care au venit la ei si i-au invatat cum sa le si cultive!