Iarba Fiarelor

In mitologia romaneasca se aminteste de o planta misterioasa, iarba fiarelor care deschidea orice lacate, cufere si usi, dandu-i posesorului sansa unei potentiale averi infinite si promisiunea libertatii fara limite. In popor se crede, ca cu aceasta iarba sa descuie orice incuietoare, de aceea este foarte cautata de hoti, care o poarta in brau, sau in degetul cel mic de la mana stanga. Sa crede, ca la Samziene pe la miezul noptii, daca iei un lacat incuiat, il legi cu ata si-l tragi prin iarba, pe unde crezi ca ar creste aceasta planta, cum se atinge lacatul de iarba fiarelor se deschide si astfel cautand prin apropiere o poti gasi. Sa mai crede ca ariciul o aduce la Samziene si o pune la cuibul sau de unde o poti lua. Daca nu o afli la cuibul ariciului, sa iei puii lui sa-i inchizi intr-o cusca cu un lacat. Ariciul neputand intra, merge si cauta iarba-fiarelor si atingand lacatul acesta se deschide si astfel poate sa-si ia puii. Atunci omul care sta la panda sa duce si ia iarba lasata de arici.

Cei care gaseau iarba fiarelor, obisnuiau sa-si taie pielea in palma dreapta, cel mai adesea in dreptul degetului mic, aici punand firul de iarba, asteptand ca locul sa se vindece si apoi, ca prin minune, niciun lacat sau incuietoare nu le mai rezista.

Cei care voiau sa-si protejeze lacatele, nu aveau decat un singur leac: sa-l unga cu usturoi sfintit, numai astfel putand fi neutralizat efectul acestei uluitoare ierbi. Intr-un plan mai general, iarba fiarelor il apara pe om de actiunea armelor din fier, putea sa faciliteze atragerea banilor, sau dadea posibilitatea posesorului sa inteleaga limba animalelor si a plantelor.

Iarba fiarelor ar fi avut ca punct de plecare Orientul Apropiat, unde apare in legendele rabinice privitoare la regele Solomon. Din Orient au preluat-o grecii, pentru ca grecii sa imprumute toate aceste credinte si romanilor. Civilizatia europeana, cladita pe temelii greco-romane, a perpetuat acest mit, atestat documentar inca din veacul al XIII-lea, pana spre epoca moderna. Inca din antichitate, se amintea de o proprietate esentiala a ierbii fiarelor: anume, aceea de a descuia orice poarta din lume! Va inchipuiti ca orice hot sau talhar inchis intr-o temnita si-ar fi dorit sa fie in posesia miraculoasei plante, in acest sens niciun efort nefiind socotit prea mare. In spatiul german, in Evul Mediu, credinta aceasta era atat de inradacinata incat, in inchisori, se luau masuri speciale spre a se impiedica fuga raufacatorilor; asa, de pilda, vrajitorii banuiti ca posedau iarba fiarelor erau atarnati intr-un fel de leagan, astfel incat ca sa nu poata atinge podeaua sau usile!

Care este, totusi, locul ariciului in aceasta poveste?

Ei bine, despre arici, credintele populare spun ca ar fi, nici mai mult, nici mai putin, decat adevaratul creator al lumii, o divinitate telurica stapana a tainelor bogatiilor pamantului. Se credea ca ghimpii ariciului simbolizau razele soarelui, prin Asia centrala fiind socotit inventatorul focului. In calitatea sa de „inginer“ al creatiei, ariciul pazea cu strasnicie un rod „natural“ al pamantului, anume iarba fiarelor, planta magica cu puterea vietii si a mortii, cea care asigura chiar harul de a patrunde prin „usile raiului“. Animal intelept, de esenta solara, ariciul nu putea sa nu aiba legatura cu lumea plantelor, zeii insusi binecuvantandu-l sa poata deschide orice incuietoare, bineinteles, cu ajutorul ierbii fiarelor.

Ieri era pe prispa casi' ... azi sa dus in ...

La intrebarea ,,de ce traim sau care este scopul nostru‘‘ nu cred ca putem da un raspuns concret care sa lamureasca definitiv problema. Gresala tipica este ca noi oamenii ne supraevaluam si ne extragem din contextul natural inconjurator ca fiind buricul Universului. In contextul Universului noi suntem complet insignifianti, o mica masa de atomi durand in aceasta forma numai o clipita! Noi urmam strict aceleasi legi ca si materia inconjuratoare: ne aglutinam temporar intr-o anumita formula(viul) sub influenta fortelor naturale, apoi ne transformam intorcandu-ne in materiile componente impreuna cu energia asociata. ,,Viul‘‘ este o forma particulara de agregare a materiei, posibila in anumite conditii legate in special de temperatura, intensitate radiatie ionizanta, prezenta unui solvent cum este apa, etc. Daca ar deveni putin mai cald sau mai rece, sau radiatia putin mai intensa viul ar disparea, pentru ca ar fi tot un proces natural! Ni se pare ,,Viata‘‘ un fenomen ,,prea complex‘‘ ca sa fie strict natural ? Universul este plin de procese care ne par extrem de complexe, pe unele inca nu le-am deslusit, dar toate sunt guvernate strict de aceleasi legi naturale. Nu exista exceptii, nu exista ,,ceva ‘‘ care sa le aranjeze convenabil, doar consecintele ale proprietatilor Universului. NU EXISTA UN SCOP FINAL, materia exista in aceasta forma cat conditiile permit si atat ! Repet, in aceste conditii particulare (si vremelnice) de mediu, materia se poate agrega sub forma "vie" si poate dainui un timp sub aceasta forma, dar indata ce conditiile se schimba radical, dispare si nu mai exista un ,,dupa‘‘. Singurul lucru vesnic este transformarea. Oamenii, animalele se nasc si mor, stelele se nasc si mor, dar, in toate cazurile prin moarte se intelege o transformare.

Noi oamenii incercam sa dam sens la tot ceea ce facem, la tot ceea ce vedem si traim, la tot ceea ce este, iar nimic din ce putem noi percepe nu ar exista, fara sensul dat de noi. Logic ar trebui sa existe trei lumi: lumea fizica obiectiva, lumea sociala si lumea din capul fiecarui om (individuala). Singura lumea care exista este cea din capul nostru. Eu niciodata nu voi putea cunoaste lumea ta, universul tau. Putem impartasi bucati din el, dar nu il putem stii cu adevarat, numai tu iti stii universul tau si implicit eu pe al meu. Acest lucru nu inseamna ca celelalte lumi (fizica, sociala) nu exista, teoretic facem parte din ele. Lumea sociala (colectiva) se construieste din interactiunile cu ceilalti, sunt bucati si bucatele din lumile individuale ale fiecaruia dintre noi iar lumea fizica este ce percepem cu ajutorul simturilor.  De aici putem usor deduce ca noi suntem singuri care alegem sensul lumii noastre individuale iar celelante doua lumi cea fizica si sociala sunt doar cadrul existential, nu iti da un scop. ,,De ce traim sau care este scopul nostru‘‘ se pare ca este diferit pentru fiecare, singurul lucru in comun fiind lupta pentru supravietuire.

Intrebarile existentiale le intalnim intradevar doar la om dar lupta pentru supravietuire este prezenta la toate fiintele chiar si cele care nu constientizeaza faptul ca traiesc. Diferenta consta in faptul ca omul este dotat cu ratiune. Motivul pentru care traieste o pisica sau un pom este acelasi cu motivul pentru care traieste un om. Ca avem un alt nivel de perceptie a lumii, ca putem sa ne punem o astfel de intrebare, astea sunt doar niste nuante, insa principiul este tot acelasi pentru fiecare, pur si simplu suntem vii, traim si interactionam intr-un anume context, intr-un sistem de o complexitate pe care nu o intelegem inca.

Nu orice saracie-i rea, nu orice bogatie-i buna

    Saracia reprezinta situatia in care o persoana ajunge atunci cand nu mai poate sa-si satisfaca nevoile de baza, respectiv hrana, imbracaminte si adapost. Daca respectivul mod de viata este acceptat voluntar din motive filosofice, religioase sau morale sau se doreste un mod de viata simplu, departe de civilizatie nu mai reprezinta o stare de saracie. La polul opus se afla bogatia. Bogatia reprezinta situatia in care persoana are o stare materiala favorabila, care depaseste necesitatile obisnuite, constand in abundenta de mancare, bani si bunuri materiale. In cazul acesa nu se pune problema daca respectivul mod de viata este acceptat voluntar! In timpurile noastre, nu saracia e surpriza care trebuie explicata si inteleasa, ci mai degraba prosperitatea, bogatia, relativa indestulare. Saracia a fost starea naturala, normala a umanitatii pana acum vreo cateva zeci de ani.

    Saracia, la fel ca si factorii care contribuie la aparitia si mentinerea ei, reprezinta o problema sociala. Simplul transfer de fonduri catre victimele saraciei nu va reduce sau eradica saracia ci doar ii va alina simptomele pe termen scurt. Este de la sine inteles ca aceasta nu este o solutie durabila deoarece saracia este o problema sociala si cere o solutie sociala. La scara globala, saracia are multe cauze istorice: colonialismul, razboiul si cucerirea sunt unele din cele mai importante. Intre acele cauze si ceea ce numim factorii care mentin saracia este o diferenta enorma. Diferenta consta in ceea ce putem face azi. Nu putem merge inapoi in istorie ca sa schimbam trecutul dar ceea ce putem sa facem insa, este sa eliminam factorii care perpetueaza acest fenomen.

    Este bine stiut ca in urma celor doua razboaie mondiale multe natiuni europene au fost aruncate in saracie. Din aceasta cauza oamenii au supravietuit cu greu si au fost nevoiti sa traiasca de pe urma pomenilor si caritatii. In cateva decade, insa, aceasta situatie s-a schimbat: venitul real al natiunilor europene a crescut atat de mult incat multe dintre ele au ajuns sa fie printre cele mai prospere si influente natiuni din timpurile moderne. Stim, de asemenea, ca multe alte natiuni au ramas in urma la nivel global chiar daca au beneficiat de asa numitele "ajutoare" de miliarde de dolari. Intrebarea este. De ce? Raspunsul este simplu: deoarece numai simptomele au fost atacate, nu si factorii saraciei.

    Ignoranta este unul din cei mai importanti factori si inseamna lipsa de informatie sau lipsa de cunostiinte. Am putea spune ca prin educatie am putea inclina un pic balanta dar educatia inseamna multe lucruri si unele informatii nu sunt neaparat importante. De exemplu, pentru agricultori faptul ca Romeo si Julieta au murit in piesa lui Shakespeare este putin folositor, in schimb, ei trebuie sa stie tipurile de seminte care pot fi plantate in solul local. Iesirea din ignoranta depinde mult de educatia care ti se da, de nivelul de socializare a grupului din care faci parte, de conditiile de trai care ti le ofera grupul in procesul propriu de educatie si dezvoltare. Daca potentialitatile tale biologice nu sunt foarte inalte aceasta diferenta se poate compensa cu o buna educatie si cu ajutor din partea familiei, familia fiind primul factor extern care poate intervenii si care poate ofera modele de viata. Daca potentialul este ridicat iar procesul de educabilitate este precar se poate ajunge astfel ca acel potential sa ramana latent si sa nu se mai manifeste iar individul sa urmeze modele gresite si sa ajunga in acea situatie in care in mod paradoxal ar putea sa razbeasca in viata dar nu va putea deoarece si-a format o mentalitate urmand acele modele.

    Saracia este perpetuata si de perceptele religioase, " zeul in care crezi ti-a decis soarta deci, accepta ceea ce este dat." Aceasta forma de fatalism poate fi folosita in mod gresit ca scuza. Pe aceeasi linie, este un proverb "roaga-te la zei dar, de asemenea, plimba-te pe mal" demonstreaza ideia ca chiar daca ne incredintam viata in mana vreunui zeu avem si responsabilitatea de a ne ajuta pe noi insine. Ne-am nascut cu multe abilitati: de a alege, de a coopera, de a ne organiza pentru a ne imbunatati calitatea vietii, iar ceea ce trebuie sa evitam este de a folosi zeii ca scuza pentru a nu face nimic.

    Saracia ca problema sociala este o rana cu radacini adanci care afecteaza fiecare dimesiune a culturii si a societatii. Pe langa mentinerea unui nivel scazut de venituri printre membrii unei comunitati, saracia inlcude limitarea accesului la servicii ca educatia, sanatatea, luarea deciziilor precum si lipsa facilitatilor ca apa curenta, drumuri asfaltate, transportul in comun. Mai mult, "spiritul saraciei" permite membrilor aceleiasi comunitati sa creada si sa impartaseasca sentimente ca disperarea, lipsa de speranta, fiind usor influentabili de cei care le promit o viata mai buna pe lumea cealanta.

    Un "factor" sau o "cauza" nu inseamna chiar același lucru. O "cauza" este ceva care contribuie la originea unei probleme ca saracia, in timp ce un "factor" este ceva care contribuie la mentinerea ei dupa ce a aparut deja. Fiecare dintre noi a simtit uneori lipsa banilor. Aceasta este o experienta individuala si nu inseamna acelasi lucru ca si problema sociala a saraciei. Desi, banii sunt o masurare a bogatiei, lipsa lor poate insemna lipsa bunastarii dar nu si problema sociala a saraciei. Zicala "gandeste global si actioneaza local " este de folos in orice proces de schimbare sociala.

Hrana oamenilor primitivi

In varianta oficiala se incearca explicarea evolutia hoardelor primitive de vanatori nomazi in triburile care se ocupau cu agricultura afirmand ca acestia au descoperit culturile de cereale in mod accidental. Aceasta nu explica insa cum au fost in stare oamenii primitivi care au facut aceasta, sa selecteze cele mai bune specii salbatice de cereale pentru a le folosi mai apoi ca baza a revolutiei agriculturii? Exista mii si mii de plante salbatice ce au potentialul de a fi transformate in culturi agricole. Cum se face insa ca oameni primitivi, lipsiti practic de orice experienta, au putut alege cele mai bune si eficiente specii pentru a le incrucisa si pentru a obtine recolte masive si foarte hranitoare?

Cercetarile asupra dietei oamenilor preistorici au aratat ca acestia consumau plante cu frunze si carne. Aceste alimente erau la indemana si nu necesitau preparare complicata. Problema cu recoltele de cereale in acele timpuri era ca boabele lor erau atat de mici, incat nu erau prea atractive. In plus, ele necesitau o atentie speciala, etape diferite pana la obtinere, precum si procesare indelungata prin fierbere. Aceasta era deja o tehnologie pe care omul primitiv din Epoca de Piatra nu o avea.

Motivul pentru care cerealele trebuie gatite este acela ca sistemul digestiv uman nu este potrivit pentru a le digera asa cum trebuie daca ele sunt ingerate crude. Prin urmare, oamenii din paleolitic nu se bazau pe ele. Aceasta inseamna ca hrana ce contine cereale are o provenienta mult mai recenta. Dar, daca oamenii primitivi nu foloseau cerealele in hrana lor, atunci cum au putut ei sa incruciseze si sa obtina speciile cunoscute astazi? Fara nenumarate generatii de incercari si experimentari – bazate pe o profunda cunoastere a agriculturii si a geneticii plantelor – este practic imposibil sa se realizeze asa ceva.

Ceea ce ni se cere sa credem este ca oamenii primitivi din zorii civilizatiei noastre, care in mod evident erau lipsiti de orice experienta in domeniu, au fost totusi capabili sa selecteze si sa incruciseze cele mai bune specii de plante salbatice pentru a obtine astfel cerealele cunoscute astazi. Cum stim ca acest lucru este adevarat? Pentru ca noi cultivam chiar si in zilele noastre exact aceleasi tipuri de cereale pe care ei le-au cultivat in urma cu 5000 de ani, desi agricultura s-a dezvoltat continuu, atat in metode cat si in posibilitati. Prin urmare, intrebarea fundamentala este: unde se afla antecendentele si unde sunt predecesorii tututor acestor transformari? De unde cunosteau oamenii primitivi metodele de inginerie genetica a plantelor sau animalelor?

Este contrar specificului si naturii umane sa acorde credit altcuiva pentru ceea ce ea insasi a facut, de accea ne punem mari semne de intrebare asupra modului in care au fost descoperite ,,accidental’’ toate cerealele. Misterul se adanceste insa si mai mult atunci cand scrierile si textele provenite de la primele civilizatii dezvoltate ale omenirii (Sumer, Mesopotamia, Egipt sau Peru) afirma ca plantele le-au fost date de „zei” care au venit la ei si i-au invatat cum sa le si cultive!

Domesticirea animalelor

Domesticirea este teoria conform careia speciile actuale de animale domestice provin din forme salbatice care, in decursul existentei si evolutiei omului, au fost atrase apoi retinute in preajma sa, suferind in timp importante modificari de ordin morfologic, fiziologic si comportamental. Sa nu uitam ca ultimul animal domesticit a fost acum vreo 6 mii de ani. Se pare ca omul primitiv a iesit din pestera acum 10-12 mii de ani si sa apucat de domesticit animale. A inventat un tip unic de interactiune cu cateva animale ce le-a ,,domesticit’’ si le-a controlat reproducerea iar in timp au produs generatii de descendenti la care comportamentul in captivitate a suferit modificari semnificative.

Majoritatea animalelor domestice se deosebesc foarte mult de corespondentul salbatic din care se presupune ca se trag. Cum a reusit omul primitiv sa le ,,domesticeasca’’ si sa le transforme in cu totul alte specii avand in comun numai aspectul fizic nu se stie exact, se presupune numai.

Vaca a fost domesticita acum vreo opt mii de ani si provine dintr-o specie de bour, disparuta de pe pamant acum vreo doua mii de ani. Vacile sunt cele mai mari animale domestice. Se spune despre vaci ca sunt mamele surogat ale omenirii, probabil pentru ca furnizeaza 90% din cantitatea de lapte consumata la nivel mondial. Ca orice alt mamifer, urmasii unei vaci la inceputul vietii se hranesc, de asemenea cu lapte. In mod firesc, se pune intrebarea cum de femela produce lapte aproape pe tot parcursul anului? Cum au reusit inaintasii nostri acum cateva mi de ani sa forteze o vaca sa dea aproximativ 18 litri pe zi? Un exemplar adult de 700 de kg are nevoie de aproximativ 28 de kg de iarba sau fan pe zi, apa si gata, ai o masina de produs lapte. Despre stramosii vacilor, spun legendele, ca erau mari, fiorosi si salbatici ... si atat.

Porcul este cel mai vechi animal domesticit de oameni. Se pare ca domesticirea lui s-a produs acum vreo zece mii de ani. Se presupune ca omul primitiv a imblanzit toti porcii salbatici si i-a transformat in porci domestici deoarece nu exista nici un stramos de-al lui. Cresterea porcilor domestici este cea mai convenabila din punct de vedere economic  deoarece porcii ating la varsta de 7-8 luni greutatea de 100-110 kg/cap. Porcul are un mare avantaj: de a creste in greutate repede si a nu depune grasime in exces. Dupa 5 luni de viata poate lua aproape un kilogram in greutate pe zi, dintre care numai 12% grasime cu 2-4 kg de hrana. Aceasta rata de crestere nu mai este intalnita la nici o alta specie de animale de talia porcului. Multa vreme s-a crezut ca porcul domestic este un descendent al mistretului, in realitate ,,stramosii’’ celor doua specii sunt diferiti. Mistretul dupa 3 ani ajunge la maturitate avand circa 1,3 m lungime, 90 cm inaltime si aproximativ 170 kg greutate. Deabia dupa un an si jumatate atinge greutatea de 100 kg.

Gaina.Rata enorma artificiala a efortului intensiv a producerii oualor pe care gainile domestice sunt fortate s-o sustina inseamna ca, chiar si la fermele mici si in curtile oamenilor, gainile sunt practic prizoniere in propriile corpuri. O gaina are nevoie de 24-26 de ore pentru a crea un ou. Invelisul oualelor este format majoritar din calciu carbonat , iar pentru fiecare ou produs, gaina trebuie sa extraga aproximativ 10% din calciul depozitat in oase. In realitate, procesul de creare si depunere a unui ou are nevoie de atata energie si munca incat, in natura, o gaina salbatica depune doar 10-15 oua pe an. Ruda salbatica din care se trage gaina domestica, gaina rosie salbatica, depune oua o data sau de doua ori pe an, in medie 4-6 oua intr-un cuib. In salbaticie gainile, ca toate pasarile, depun oua numai in sezonul de reproducere, indosebi primavara, si numai atatea oua incat sa asigure supravietuirea propriilor gene.

Unele din animalele domestice, cum sunt pisicile, cainii si majoritatea animalelor de casa si de ornament, servesc omului numai din punct de vedere estetic. Asa dupa cum cuvantul o impune, animalele domestice sunt tinute de regula in, sau langa locuintele omenesti, dar de obicei noi nu consideram ca domesticiti soarecii si sobolanii care traiesc in hambare sau chiar in case, in timp ce noi consideram ca animale domestice taurinele si ovinele crescute in ferme, desi acestea pot sa nu fi vazut niciodata o locunta umana.

Domesticirea implica mai multe elemente, dar niciunul dintre acestea nu este suficient pentru a o defini in mod complet. In mod curent se vorbeste despre imblanzire, dar, animalele salbatice pot fi imblanzite (asa cum sunt leii dresati sau ursii) fara a putea fi insa considerate domesticite, in timp ce unele taurine sau cabaline crescute la ferme, fara indoiala domesticite, pot fi insa foarte salbatice. Mai trebuie precizat ca din cele peste o suta de mii de specii de animale cunoscute si studiate, abia aproximativ cincizeci au fost ,,domesticite’’ de-a lungul timpurilor si au ramas in relatie cu viata de fiecare zi a omului.