Inceputul Evului Intunecat

In secolul 6 papalitatea ajunsese puternic consolidata. Scaunul puterii ei a fost stabilit in cetatea imperiala, iar episcopul Romei a fost declarat cap peste intreaga biserica. Necrestinismul cedase locul papalitatii. Crestinii au fost obligati sa aleaga, fie sa accepte ceremoniile si inchinarea papala, fie sa-si petreaca viata in temnite sau sa sufere moartea pe roata, pe rug sau de securea calaului. Persecutia s-a dezlantuit asupra celor credinciosi cu o mai mare virulenta decat oricand mai inainte, iar lumea a devenit un imens camp de lupta.

Ridicarea la putere a bisericii Romei a marcat inceputul Evului Intunecat. Pe masura ce puterea bisericii crestea, intunericul se adancea. Credinta a fost transferata de la Jesus la papa de la Roma. In loc sa se increada in Jesus pentru iertarea pacatelor si pentru mantuire, oamenii priveau la papa, la preoti si la prelati. Oamenii erau invatati ca papa era mijlocitorul lor pamantesc si ca nimeni nu se putea apropia de dumnezeu decat prin el, si ca el sta in locul lui dumnezeu pentru ei si de aceea trebuia in mod implicit sa i se dea ascultare. O abatere de la cerintele lui constituia un motiv suficient pentru ca cea mai aspra pedeapsa sa vina asupra trupurilor si sufletelor ofensatorilor. Astfel mintile oamenilor erau intoarse de la zeitati catre oameni supusi greselilor, rataciti si cruzi. Pacatul era mascat intr-un vesmant de sfintenie.

Evanghelia a fost pierduta din vedere, in schimb formele religioase deveneau mai numeroase si oamenii erau impovarati cu obligatii riguroase. Oamenii nu numai ca erau invatati sa priveasca la papa ca mijlocitor al lor, dar si sa-si puna increderea in propriile lor fapte ca ispasire pentru pacat. Pelerinaje lungi, fapte de penitenta, inchinarea la relicve, inaltarea de biserici, altare si morminte ,,sfinte’’, platirea unor sume mari bisericii pentru iertare pacatelor, toate acestea si multe alte fapte asemanatoare erau impuse pentru a potoli mania lui dumnezeu sau pentru a asigura favoarea sa. Cu toate ca viciul domina, chiar si printre conducatorii bisericii Romane, totusi influenta ei parea sa creasca continuu.

Catre sfarsitul sec. VIII, papistasii au ridicat pretentia ca in primele secole ale bisericii, episcopii Romei avusesera aceeasi putere spirituala pe care si-o asumasera acum. Pentru a intari aceasta pretentie, au trebuit sa fie folosite unele mijloace ca sa-i confere o infatisare de autoritate. Acestea au fost sugerate prompt prin falsuri si minciuni. Scrieri vechi au fost plasmuite de calugari. Au fost ,,descoperite’’ hotarari ale unor concilii, despre care nu se auzise mai inainte, care stabileau suprematia universala a papei din perioada cea mai timpurie. Obositi de lupta continua contra persecutiei, a inselaciunii, a nelegiuirii si a tuturor celorlalte piedici, unii care fusesera credinciosi s-au descurajat si de dragul pacii, painii, familiilor si vietii lor, au parasit temelia cea adevarata. Inchinarea la chipuri a devenit aproape generala. Lumanari ardeau in fata icoanelor si rugaciuni erau rostite inaintea lor. Predominau obiceiurile cele mai absurde si superstitioase. Oamenilor le-a fost interzis sa faca baie goi pe motivul ca baia poate fi periculoasa si poate provoca diferite boli, inclusiv moartea. Mintile oamenilor erau atat de cu totul stapanite de superstitie incat judecata parea ca-si pierduse puterea. In timp ce preotii si episcopii erau iubitori de placeri, corupti si nu se putea astepta decat ca poporul care privea la ei pentru calauzire sa fie scufundat in ignoranta si viciu.

Timp de sute de ani invataturile Romei fusesera primite pe scara larga si fara rezerva, riturile ei fusesera aduse la indeplinire cu respect, sarbatorile ei fusesera pazite peste tot. Clerul ei era onorat si sustinut generos. Niciodata de atunci nu a atins Biserica Romana o demnitate, maretie sau putere mai mare. Dar prosperitatea papalitatii a fost declinul lumii. Scripturile erau aproape necunoscute, nu numai poporului, ci si preotilor. Inselatoria, avaritia si desfraul domneau. Oamenii nu se dadeau inapoi de la nici o crima prin care puteau sa castige avere sau pozitie. Au fost interzise orice scrieri ce nu erau aprobate de biserica, generand legenda cartilor blestemate.

Palatele papilor si ale prelatilor erau scenele celor mai detestabile dezmaturi. Unii dintre pontifii care domneau erau vinovati de crime atat de revoltatoare, incat conducatorii pamantesti s-au straduit sa detroneze pe acesti demnitari ai bisericii ca fiind monstri prea josnici pentru a mai fi tolerati. Timp de secole Europa n-a facut nici un progres in stiinta, arte sau civilizatie. O paralizie morala si intelectuala cazuse peste intreaga Europa datorita crestinismului...