Problema raiului

    Omul a fost preocupat din toate timpurile de viata sa de dupa moarte. Raiul este parte integrata din fiecare religie aparand sub diferite denumiri si acolo recompensele vor fi proportionale cu faptele din viata pamanteasca, fapte care sunt roadele vointei noastre constiente si libere. Este usor de inteles de ce notiunea de rai este asa de atractiva. Cine nu-si doreste sa dainuiasca vesnic, lipsit de griji, fericit?

    Sa trecem peste lipsa dovezilor care sa ateste ca un astfel de loc ar putea sa existe si sa exploram dimensiunea logica a acestui ipotetic spatiu.

    Empatia, compasiunea pentru semenii aflati in suferinta reprezinta una dintre principalele calitati necesare accederii in rai. Se presupune ca virtuosii, dupa o viata plina de fapte marete, dovedindu-si atat credinta in divinitate cat si compasiunea pentru semenii sai vor ajunge in rai. Sau mai bine zis, sufletele lor vor ajunge in rai. Se pune intrebarea ce existenta vor avea aceste suflete odata ajunse in locul fericirii supreme? Cum vor putea ele sa fie fericite stiind ca miliarde de alte suflete ard in iad, mistuite de focul gheenei dupa o viata pacatoasa? Se presupune oare ca sufletele celor plini de compasiune isi pierd instantaneu capacitatea de empatizare cu sufletele semenilor din iad? Cum va putea oare sufletul mamei virtuoase sa fie fericita in rai cand sufletul fiului ei, rocker, arde pentru o vesnicie in cazanele diavolului?! Pentru a reconcilia aceste conditii incompatibile, suntem obligati sa presupunem ca sufletele sunt intr-un fel "lobotomizate emotional" instantaneu odata cu intrarea in paradis, uitand atat de existenta raului in sine cat si de existenta vietii de pe Pamant, cu tot ce presupune ea.

    Sa trecem totusi si peste aceste fracturi de logica si sa ne ducem rationamentul critic mai departe. Biserica ne invata ca omul trebuie sa-si infranga dorintele neconforme dogmei, sa duca o viata virtuoasa in speranta mantuirii. Asadar, daca duci o viata sfanta si-ti infranezi toate dorintele neconforme credintei, ajungand in rai vei descoperi ca nu ai cum sa fii fericit deoarece nici acolo nu te vei putea manifesta liber.

    Sunt preoti care ridica si mai mult stacheta si pretind ca nu ajungi in rai decat daca reusesti sa nici nu mai poftesti la ceea ce nu este conform dogmei. Dupa ei, ajungi in rai doar daca de-a lungul existentei tale pamantene ajungi sa-ti reprimi atat de mult dorintele neconforme credintei incat reusesti sa nici nu-ti mai doresti altceva decat o viata de sfant. Astfel, odata ajunse in rai, sufletele ar duce o existenta uniforma, neschimbata in timp, fara sa-si doreasca schimbare si fara nevoia de reguli care sa interzica deviatia.

    Raiul isi schimba constant forma odata cu trecerea vremii. Cei care au scris biblia, traiau intr-o zona aproape desertica, asadar raiul lor era un loc cu izvoare, rauri, fantani si oaze. Astazi, sinucigasii islamisti cred ca raiul este un loc cu placeri sexuale, in care nici mai mult nici mai putin de 72 de fecioare supuse ii satisfac martirului cele mai ascunse placeri. Fiecare vede in rai o salvare, si tot cea ce nu poate avea in timpul vietii. Raiul este o reprezentare dupa standarde pur umane si, la urma urmei, o inventie omeneasca de la un capat la celalalt, din pura nevoie.

    Multe dintre religii spun ca, daca nu esti membru al cultului lor, vei ajunge in iad. De vreme ce exista mai multe religii si cum oamenii nu apartin doar unei singure religii, putem sa ne imaginam ca nici un suflet nu ajunge in rai. Asa cum spunea un intelept ... ,,un loc in care ne ducem cu totii ... nu poate fii un loc rau ... nu-i asa?’’