Freitag, 6. November 2015

Indulgentele papale

     Papa Leon al X-lea (1475 – 1521), urcat pe tron in anul 1513, a vazut in biserica un mijloc eficient de finantare a proiectelor sale de restaurare a Romei. Exista insa o problema, trezoreria papala era goala datorita numeroaselor razboaie in care intrasera predecesorii sai. Se parea ca, avand un tezaur spiritual nelimitat, papa gasise metoda perfecta de a intregi tezaurul financiar al bisericii. Indulgentele, promisiunea scurtarii perioadei de timp petrecute in purgatoriu, aveau sa fie vandute credinciosilor in scopul acumularii fondurilor necesare pentru munca de restaurare.

     In acea vreme era foarte raspandita credinta ca dupa moarte pacatosii trebuiau sa indure pentru o perioada de timp anumite pedepse dar se spunea ca timpul de pedeapsa putea fi scurtat prin cumpararea de indulgente in schimbul unei anumite sume de bani. Indulgentele nu erau ieftine. Pretul varia in functie de starea financiara a cumparatorului. Pentru regi, regine si printii care erau membri in biserica, taxa era de cate douazeci si cinci de ducati. Suma cobora treptat pana la o jumatate de ducat pentru cei al caror venit anual era mai mic de doua sute de florini. Cei foarte saraci plateau atat cat reuseau sa scoata din buzunar.

     Exista o scala speciala cu preturi fixe pentru anumite pacate: noua ducati pentru sperjur, opt pentru crima, sase pentru poligamie si doi pentru vrajitorie.
     Indulgentele partiale reduc timpul in Purgatoriu printr-un numar clar de zile sau ani, iar Indulgentele plenare elimina cu totul Purgatoriul, pana la comiterea unui alt pacat. Pacatosii nu au dreptul insa decat la o indulgenta plenara pe zi.

     Cel mai vestit vanzator de indulgente a fost calugarul dominican Johann Diezel, cunoscut sub numele de Tetzel. Inarmat cu o rezerva impresionanta de indulgente, intra in fiecare oras cu mare pompa, calare pe un cal, tinand in maini o cruce mare rosie cu blazonul papei, insotit de tobe, cantece si miros de tamaie arsa. La portile orasului, acolo unde se adunau multimile pentru a asista la sosirea procesiunii, se facea anuntul: „Harul lui Dumnezeu si al Parintelui Sfant se afla la portile voastre”. Cand portile se deschideau pentru a-i primi, Tetzel si alaiul sau intrau cu mare fast si se indreptau spre catedrala. Anuntand ca tine in mana cheia portilor raiului, flutura o indulgenta si striga: „Grabiti-va! Veniti si cumparati cat se mai poate”. Apoi, aratand spre crucea rosie pe care o purta cu el, isi continua discursul: „Aceasta cruce are la fel de multa putere de mantuire ca si crucea lui Hristos… Veniti si veti primi certificate bine sigilate, prin care va vor fi iertate chiar si pacatele pe care doar intentionati sa le faceti.” ,, Nu exista pacat prea mare care sa nu poata fi iertat printr-o indulgenta…”

     Martin Luther in anul 1516 a inceput sa puna la indoiala sistemul indulgentelor. El a pus o intrebare simpla: „Cum poate fi cineva sigur ca pedeapsa a fost cu adevarat ridicata?” A mai afirmat ca indulgentele promoveaza un stil haotic de viata. Argumentul sau era urmatorul: de ce sa traiesc o viata de sfintenie daca iertarea pentru satisfacerea poftelor rele poate fi cumparata cu o oarecare suma de bani? Luther era indignat de vanzarea de indulgente. El stia ca omul nu se poate targui cu Dumnezeu.

     Luther nu a fost singurul care si-a exprimat dezaprobarea fata de faptele reprobabile ale Bisericii. Cu un secol inainte, reformatorul religios ceh Jan Hus (ars pe rug pentru aceasta) condamnase vanzarea de indulgente. Inaintea lui, John Wycliffe din Anglia aratase ca unele traditii ale Bisericii erau nebiblice. Erasmus din Rotterdam si Tyndale din Anglia, contemporani cu Luther, sustineau si ei necesitatea unei reforme. Insa gratie inventarii tiparului cu litere mobile de catre Johann Gutenberg, vocea lui Luther s-a facut auzita mai puternic si mai departe decat a altor reformatori.

Concluzie :
     Intamplarea ne-ar putea lumina un pic asupra modului in care lucreaza religia, cum poate profita de credibilitatea si despre felul omului de a fi religios. Daca ne gandim ca imediat a aparut un trafic de promisiuni divine, o piata a indulgentelor, unde preotii vindeau indulgente autentice sau chear falsificate si posesorii le revindeau in castig.

Kommentare:

  1. Indulgentele nu au fost niciodata eliminate complet. Si in ziua de azi mai imparte papa ,,promisiuni divine'' !

    AntwortenLöschen
    Antworten
    1. Papa Paul al II-lea a autorizat episcopii sa ofere indulgentele in 2000, in cadrul sarbatorilor pentru al treilea mileniu si nu mai implica tranzactii monetare ele fiind daruite.

      Löschen
  2. Mileniu dupa mileniu, oricati sarlatani ar fi demascati, oamenii tot mai indeasa aur
    în buzunarele unui escroc care pretinde ca vorbeste in numele unui Zeu inexistent din cer. Nu-i nebun cine cere ... ci cel ce da, prostia se plateste. Biserica va supravietui doar atata timp cat are bani.

    AntwortenLöschen