Zeu si Om

   Divinitatea putem spune ca este o constanta de-a lungul timpului. O gasim in fiecare colt al lumii sub diferite nume, civilizatii au cazut, altele s-au ridicat dar ea a ramas. Divinitatea de-a lungul timpului a primit mai multe atribute, sentimente, vointa, este constienta, stie ce face si are un scop. Pentru a vorbi despre ea, pentru a o prezenta, divinitatea trebuie sa poarte un nume, sa aiba un sens.

    Din apolegetica crestina nu prea putem noi muritorii de rand sa interpretam cum vrem noi, doar cei cu ,,har divin’’ au acces la notiunile avansate.  In ceea ce priveste marea masa, se considera ca ar trebui intr-o oarecare masura indoctrinati de mici, pentru ca sa fie familiari cu notiunile religioase si sa le inteleaga din perspectiva parintilor lor nu sa caute sa produca noi interpretari ale textelor biblice, caci acestea sunt considerate erezii.

    Asa cum stim cu totii, Jesus este intruparea lui dumnezeu, adica zeul-om cu drepturi atat in cer cat si pe pamant (amin). Asa ne invata scriptura, traditia, evanghelia, biserica si nu exista loc in Univers, nici un colt ascuns in mintea omului, care sa nu fie ,,plin” de cunostinta genezei lui Jesus nascut dintr-o fecioara. Un barbat inalt, zvelt cu par lung si barba, asa ne este descris de primii crestini faimosul Jesus.

    Tatal – care de fapt nu e tatal, e fiul, adica si tatal si fiul(?) – umbla invesmantat cu o panza de in alb incinsa la brau si cu capul acoperit de un par alb, lung cu barba tot alba. Ochii ageri si cautatura lor apriga ne descopera un dumnezeu mai mult om decat zeu, mofturos si capricios, cu ifose greu de inteles ori satisfacut. Vorbitor de multe limbi, vorbeste fluent in toate limbile pamantului, iar cuvantul lui e vorba ’nteleapta si lege pentru toti.  

    Mai este si duhul, o a trei-a parte a conducerii ... care nu se stie exact ce este. Biblia ortodoxa sustine ca duhul este o persoana divina diferita de tatal si fiul, prin faptul ca descrie insusirile caracteristice unei persoane. Alti crestini cred ca duhul sfant este un spirit, spiritul lui dumnezeu sau al lui Jesus si este considerat a fi in primul rând o influenta si nu o persoana reala. E greu de inteles dar pe scurt ar fi ca dumnezeu este unul, dar e facut din trei.

    Cu toate acestea se pare ca ,,Nimeni n-a vazut vreodata pe dumnezeu, iar cine spune ca l-a vazut mincinos este, si adevarul nu este in el’’. Aceasta declaratie axiomatica a bibliei este la fel de importanta in esenta ei ca si alte declaratii esentiale, cum ar fi “dumnezeu este unul singur”, sau “dumnezeu este dragoste”. Religiosii de pretutindeni au nascocit, si continua sa nascoceasca, descrieri amanuntite ale celui care prin definitie este si ramane ascuns, inaccesibil priceperii si intelegerii noastre. Urmand aceleiasi imaginatii distorsionate, religiosii pretind ca stiu ce gandeste zeul lor si care este vointa lui pentru oameni. Ca si cand ei ar fi in contact mereu cu el, si el le vorbeste pe limba lor, religiosii inventeaza traditii, scripturi si doctrine potrivite cu interesele lor.

    Dupa descrierile credinciosilor acest dumnezeu nu pare un zeu autoputernic ci mai degraba un om care imparte ordine in stanga si dreapta. Un lucru este clar, dupa cum si-au inventat infatisarea unui dumnezeu, tot astfel si-au inventat si vorbele lui, vorbe pe care au incercat sa le impuna celorlalti drept vointa divina, spre folosul buzunarului si intereselor lor nebagand in seama nevoile celor nevoiasi.

Religia si Statul

    Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele sunt

inzestrate cu ratiune, constiinta ... bla bla! Pe scurt oameni se vor liberi! Nimic nu e mai scump, mai drag pentru fiinta umana decat LIBERTATEA! Intelepciunea populara si bunul simt universal privesc libertatea ca pe dezideratul cel mai inalt si implinirea suprema a existentialului. Crestinii – oameni si ei – nazuiesc vartos catre libertate, proclamand sus si tare o maxima ce pare ca le canalizeaza energiile de aproape doua milenii: „...ADEVARUL VA VA FACE LIBERI!..

    Libertatea de fapt nu exista decat ca concept filosofic, a carui semnificatie ar putea fi rezumata prin simpla sintagma "lipsa constrangerilor". Pentru o intelegere corecta a semnificatiei acestui concept este nevoie sa se cunoasca contextul in care este folosit. In contextul folosit de societatea actuala din Romania isi cam pierde din valoare si tinde catre 0! Toate aspectele din viata nostra sunt dinainte programate. De cum ne nastem, exista doua institutii care ni se vara pe gat ca un „dat” universal si obligatoriu: ’mnezeu si statul. Primul ne ureaza un calduros „bun venit” in lume, suierindu-ne iubitor printre dinti ca suntem vinovati de moarte, dar cum datoria a platit-o el, lui insusi, acum suntem datori vanduti tot... lui! Cel de-al doilea e un pic mai practic; fara a se complica in fabulatii inutile, sare peste partea cu „vinovatia” si trece direct la aspectul derivat al acesteia, respectiv la „datorie”. Toti suntem datori vanduti statului, dar nimeni nu stie nici de ce, nici pentru ce, intocmai ca si in cazul lui ’mnezeu!

    Complicitatea celor doua institutii explica natura lor nespus de „iubitoare”, intru-cat si unul si altul ne vor binele cu orice pret!  Pe principiul comunist „vom economisi oricat de mult ne-ar costa” amandoi sunt gata sa ne sufoce intr-o moarte lenta, agonizanta, vanduta pe bani grei drept viata pur si simplu, sau ,,viata vesnica’’, dupa caz!  Cert ramane un singur lucru: si ’mnezeu si statul ne iubesc, pe noi toti, pana la moarte! Partea neplacuta este ca, si unul si celalalt, iau aceasta ... literalmente!

A mai trecut un an pentru crestini

     A mai trecut un an, pentru unii a fost de bine, pentru altii... de rau. Pentru cei care le-a mers bine sigur a fost un raspuns la rugaciunile lor. Pentru ceilanti a fost clar un semn al dezaprobarii divine. Si unii si altii se roaga, se inchina si slujesc aceluiasi zeu dar rasplata este diferita. Normal ar fi sa primeasca toti la fel, nu unul tot iar ceilanti ... nimic. Dar cei oropsiti nu se lasa, se caiesc si o iau de la iar de la capat cu rugatu’ sa le pice si lor ceva la vara ... sau la anu’.

    Patrunsi de adevar, oropsiti se intorc pe la casele lor de prin bisericile pe care le-au vizitat azi inca o data, ca si acum o saptamana, ca si acum o luna... ca si acum un an. Proaspat spalati la creier, curati ca lacrima si usori ca un fulg, cu totii rumega infundat  adevarurile profunde, noi-noute, pe care le-au aflat acum pentru prima data in viata lor:  dragostea de aproape, bunatatea, facerea de bine, infranarea poftelor pamantesti, sunt toate chestiuni pe care ... nu le-au mai auzit niciodata! Cu totii isi exprima satisfactia ca cerul le-a daruit, in sfarsit, onoarea de a fi partasi la aceste adevaruri ascunse. Anesteziati de ultima cantare si ametiti de fumul puternic de tamaie , nu-si mai aduc aminte ca aceleasi lucruri le-au auzit si saptamana trecuta ... si acum o luna si acum un an. Atinsi la coarda sensibila, cu totii cad prada unui soi de stare de adormire a spiritului pe care ei o numesc pace: acea pace launtrica care le garanteaza mantuirea si cu speranta ca vor primii cu varf si indesat pe lumea cealalta. In picioare, asezati ordonat pe bancute sau razimand vreun stalp si sarind in genunchi la fiecare ,,doamne miluieste’’ isi pecetluiesc definitiv uitarea cu un  amin... si gata! Ne-mai stiind despre ce a fost vorba, dar ferm incredintati ca a fost de bine, se intorc la obiceiurile lor dintotdeauna: curvie, hotie, lacomie si furt; omor, minciuna si pofte... multe pofte.

    Privind crestinismul de peste timpuri, crestinismul prezent... crestinismul trecut: o jalnica inlantuire de minciuni, violente, razboaie si crime odioase; genocid miselec, si trandavie morbida, infaptuite toate in numele iubirii... Cu toate ca la ora actuala avem acces la aproape orice informatie dorim, multi aleg sa ii lase pe altii sa le spuna cum ,,merg lucrurile’’ in loc sa-si caute ei singuri raspunsurile.