In mod obisnuit in vocabularul oamenilor din
popor ,,a sti’’ este sinonim cu ,,a cunoaste’’. In realitate este o diferenta
foarte mare intre aceste doua verbe si relatia dintre cele doua nu poate fi
decat o relatie de continuitate unul fata de celalalt, in sensul ca activitatea
umana incepe cu verbul a cunoaste si poate ajunge la un moment dat la verbul a sti.
Primul exprima ideea de continuitate in timp ce cel de-al doilea are in vedere
rezultatul. Ca noi, cei de astazi suntem mai mult oamenii care stiu decat cei
care cunosc, nu schimba cu nimic ordinea fireasca a celor doua verbe care in
niciun caz nu ar trebui sa functioneze independent ci ar trebui sa fie mereu
unul in continuarea celuilalt. Sa spunem ca asculti pe cineva care iti explica
ceva, nu conteaza ce anume. La un moment dat ii spui te cred. Dar daca acel
cineva iti ofera si mijloacele prin care tu sa verifici ca ceea ce-ti explica
este adevarat, atunci tu vei sti. A crede s-a transformat in a sti.
A crede in ceva, orice-ar fi, nu este o gandire
stiintifica. In stiinta nu credem in existenta atomilor, nu credem in teoria
heliocentrica, nu credem in ADN etc. Si in general, nu credem in stiinta. A
crede in ceva inseamna sa accepti acel ceva fara dovezi. Toate afirmatiile facute
de stiinta sunt, in ultima instanta, numai ipoteze de lucru, temporare, cu o
probabilitate mai mare sau mai mica sa descrie corect realitatea. Spunem de
exemplu ca Pamantul este rotund, e practic o certitudine ca asa este si
probabil concluziile viitoare ale stiintei nu vor constrazice afirmatia asta,
ci cel mult o vor nuanta. Dar asta nu inseamna ca noi „credem in” rotunjimea Pamantului.
Mai degraba constatam, observand realitatea si rationand spunem ca Pamantul e rotund.
Cand crezi ceva despre un lucru, despre o
situatie, despre o persoana, despre un
aspect, inseamna ca nu esti foarte sigur sau foarte convins ca ceea ce crezi
este chiar adevarat. Cand crezi, inseamna ca mai ramane putin loc si pentru
indoiala. Cand inca mai crezi despre ceva anume ca e asa sau pe dincolo,
inseamna ca iti mai trebuie dovezi, argumente, pentru a capata certitudinea de
a spune da, asa este sau nu. Afirmatiile stiintei nu trebuie crezute orbeste, asa
cum sunt crezute afirmatiile religiilor. Daca unui credincios i se spune ca dumnezeu
se va ocupa de sufletul sau, credinciosul nu cere dovezi, ci accepta „adevarul”
in mod neconditionat. In stiinta nu se face asa. Nu credem neconditionat nimic
din ce spune stiinta, nici macar atunci cand intre oamenii de stiinta pare sa
existe un consens foarte solid. Absolut orice concluzie a stiintei trebuie
considerata provizorie; candva ar putea fi contrazisa de noi descoperiri sau
noi rationamente.
Cand ai la indemana mijloacele de a afla
singur adevarul, inseamna ca ai ajuns la a sti. Sa ajungi la a sti fara a cunoaste
este boala perioadei in care traim, toti avem raspunsuri la orice fie ca avem
habar fie ca nu avem. Suntem generatia in care tacerea nu este o optiune pentru
noi pentru ca noi credem ca stim in conditiile in care astazi mai mult ca
niciodata ar trebui sa stam si sa ne intrebam inclusiv de ce avem atat de multe
raspunsuri contradictorii la aceleasi intrebari.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen