Mittwoch, 6. Juni 2018

Diferenta dintre a crede si a sti


    In mod obisnuit in vocabularul oamenilor din popor ,,a sti’’ este sinonim cu ,,a cunoaste’’. In realitate este o diferenta foarte mare intre aceste doua verbe si relatia dintre cele doua nu poate fi decat o relatie de continuitate unul fata de celalalt, in sensul ca activitatea umana incepe cu verbul a cunoaste si poate ajunge la un moment dat la verbul a sti. Primul exprima ideea de continuitate in timp ce cel de-al doilea are in vedere rezultatul. Ca noi, cei de astazi suntem mai mult oamenii care stiu decat cei care cunosc, nu schimba cu nimic ordinea fireasca a celor doua verbe care in niciun caz nu ar trebui sa functioneze independent ci ar trebui sa fie mereu unul in continuarea celuilalt. Sa spunem ca asculti pe cineva care iti explica ceva, nu conteaza ce anume. La un moment dat ii spui te cred. Dar daca acel cineva iti ofera si mijloacele prin care tu sa verifici ca ceea ce-ti explica este adevarat, atunci tu vei sti. A crede s-a transformat in a sti.   

    A crede in ceva, orice-ar fi, nu este o gandire stiintifica. In stiinta nu credem in existenta atomilor, nu credem in teoria heliocentrica, nu credem in ADN etc. Si in general, nu credem in stiinta. A crede in ceva inseamna sa accepti acel ceva fara dovezi. Toate afirmatiile facute de stiinta sunt, in ultima instanta, numai ipoteze de lucru, temporare, cu o probabilitate mai mare sau mai mica sa descrie corect realitatea. Spunem de exemplu ca Pamantul este rotund, e practic o certitudine ca asa este si probabil concluziile viitoare ale stiintei nu vor constrazice afirmatia asta, ci cel mult o vor nuanta. Dar asta nu inseamna ca noi „credem in” rotunjimea Pamantului. Mai degraba constatam, observand realitatea si rationand, ca Pamantul e rotund.

    Cand crezi ceva despre un lucru, despre o situatie,  despre o persoana, despre un aspect, inseamna ca nu esti foarte sigur sau foarte convins ca ceea ce crezi este chiar adevarat. Cand crezi, inseamna ca mai ramane putin loc si pentru indoiala. Cand inca mai crezi despre ceva anume ca e asa sau pe dincolo, inseamna ca iti mai trebuie dovezi, argumente, pentru a capata certitudinea de a spune da, asa este sau nu. Afirmatiile stiintei nu trebuie crezute orbeste, asa cum sunt crezute afirmatiile religiilor. Daca unui credincios i se spune ca dumnezeu se va ocupa de sufletul sau, credinciosul nu cere dovezi, ci accepta „adevarul” in mod neconditionat. In stiinta nu se face asa. Nu credem neconditionat nimic din ce spune stiinta, nici macar atunci cand intre oamenii de stiinta pare sa existe un consens foarte solid. Absolut orice concluzie a stiintei trebuie considerata provizorie; candva ar putea fi contrazisa de noi descoperiri sau noi rationamente.

    Cand ai la indemana mijloacele de a afla singur adevarul, inseamna ca ai ajuns la a sti. Sa ajungi la a sti fara a cunoaste este boala perioadei in care traim, toti avem raspunsuri la orice fie ca avem habar fie ca nu avem. Suntem generatia in care tacerea nu este o optiune pentru noi pentru ca noi credem ca stim in conditiile in care astazi mai mult ca niciodata ar trebui sa stam si sa ne intrebam inclusiv de ce avem atat de multe raspunsuri contradictorii la aceleasi intrebari.

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen