Freitag, 1. Februar 2019

Domesticirea animalelor


Domesticirea este teoria conform careia speciile actuale de animale domestice provin din forme salbatice care, in decursul existentei si evolutiei omului, au fost atrase apoi retinute in preajma sa, suferind in timp importante modificari de ordin morfologic, fiziologic si comportamental. Sa nu uitam ca ultimul animal domesticit a fost acum vreo 6 mii de ani. Se pare ca omul primitiv a iesit din pestera acum 10-12 mii de ani si sa apucat de domesticit animale. A inventat un tip unic de interactiune cu cateva animale ce le-a ,,domesticit’’ si le-a controlat reproducerea iar in timp au produs generatii de descendenti la care comportamentul in captivitate a suferit modificari semnificative.

Majoritatea animalelor domestice se deosebesc foarte mult de corespondentul salbatic din care se presupune ca se trag. Cum a reusit omul primitiv sa le ,,domesticeasca’’ si sa le transforme in cu totul alte specii avand in comun numai aspectul fizic nu se stie exact, se presupune numai.

Vaca a fost domesticita acum vreo opt mii de ani si provine dintr-o specie de bour, disparuta de pe pamant acum vreo doua mii de ani. Vacile sunt cele mai mari animale domestice. Se spune despre vaci ca sunt mamele surogat ale omenirii, probabil pentru ca furnizeaza 90% din cantitatea de lapte consumata la nivel mondial. Ca orice alt mamifer, urmasii unei vaci la inceputul vietii se hranesc, de asemenea cu lapte. In mod firesc, se pune intrebarea cum de femela produce lapte aproape pe tot parcursul anului? Cum au reusit inaintasii nostri acum cateva mi de ani sa forteze o vaca sa dea aproximativ 18 litri pe zi? Un exemplar adult de 700 de kg are nevoie de aproximativ 28 de kg de iarba sau fan pe zi, apa si gata, ai o masina de produs lapte. Despre stramosii vacilor, spun legendele, ca erau mari, fiorosi si salbatici ... si atat.

Porcul este cel mai vechi animal domesticit de oameni. Se pare ca domesticirea lui s-a produs acum vreo zece mii de ani. Se presupune ca omul primitiv a imblanzit toti porcii salbatici si i-a transformat in porci domestici deoarece nu exista nici un stramos de-al lui. Cresterea porcilor domestici este cea mai convenabila din punct de vedere economic  deoarece porcii ating la varsta de 7-8 luni greutatea de 100-110 kg/cap. Porcul are un mare avantaj: de a creste in greutate repede si a nu depune grasime in exces. Dupa 5 luni de viata poate lua aproape un kilogram in greutate pe zi, dintre care numai 12% grasime cu 2-4 kg de hrana. Aceasta rata de crestere nu mai este intalnita la nici o alta specie de animale de talia porcului. Multa vreme s-a crezut ca porcul domestic este un descendent al mistretului, in realitate ,,stramosii’’ celor doua specii sunt diferiti. Mistretul dupa 3 ani ajunge la maturitate avand circa 1,3 m lungime, 90 cm inaltime si aproximativ 170 kg greutate. Deabia dupa un an si jumatate atinge greutatea de 100 kg.

Gaina.Rata enorma artificiala a efortului intensiv a producerii oualor pe care gainile domestice sunt fortate s-o sustina inseamna ca, chiar si la fermele mici si in curtile oamenilor, gainile sunt practic prizoniere in propriile corpuri. O gaina are nevoie de 24-26 de ore pentru a crea un ou. Invelisul oualelor este format majoritar din calciu carbonat , iar pentru fiecare ou produs, gaina trebuie sa extraga aproximativ 10% din calciul depozitat in oase. In realitate, procesul de creare si depunere a unui ou are nevoie de atata energie si munca incat, in natura, o gaina salbatica depune doar 10-15 oua pe an. Ruda salbatica din care se trage gaina domestica, gaina rosie salbatica, depune oua o data sau de doua ori pe an, in medie 4-6 oua intr-un cuib. In salbaticie gainile, ca toate pasarile, depun oua numai in sezonul de reproducere, indosebi primavara, si numai atatea oua incat sa asigure supravietuirea propriilor gene.

Unele din animalele domestice, cum sunt pisicile, cainii si majoritatea animalelor de casa si de ornament, servesc omului numai din punct de vedere estetic. Asa dupa cum cuvantul o impune, animalele domestice sunt tinute de regula in, sau langa locuintele omenesti, dar de obicei noi nu consideram ca domesticiti soarecii si sobolanii care traiesc in hambare sau chiar in case, in timp ce noi consideram ca animale domestice taurinele si ovinele crescute in ferme, desi acestea pot sa nu fi vazut niciodata o locunta umana.

Domesticirea implica mai multe elemente, dar niciunul dintre acestea nu este suficient pentru a o defini in mod complet. In mod curent se vorbeste despre imblanzire, dar, animalele salbatice pot fi imblanzite (asa cum sunt leii dresati sau ursii) fara a putea fi insa considerate domesticite, in timp ce unele taurine sau cabaline crescute la ferme, fara indoiala domesticite, pot fi insa foarte salbatice. Mai trebuie precizat ca din cele peste o suta de mii de specii de animale cunoscute si studiate, abia aproximativ cincizeci au fost ,,domesticite’’ de-a lungul timpurilor si au ramas in relatie cu viata de fiecare zi a omului.

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen