E foarte greu de gasit o pisica neagra intr-o camera intunecata

     Gandirea critica presupune, de obicei, o atitudine curioasa sau investigativa. Nu detinem raspunsuri si nu suntem intelepti, ci cautam cu atentie raspunsuri si devenim treptat mai intelepti. Inseamna, in primul rand, sa cautam dovezi si sa tragem concluzii in urma unor rationamente si sa vedem ceea ce e nevoie sa vedem pentru a ne asigura ca ideile noastre despre realitate sunt corecte.

     In drumul nostru de a ,,cauta pisica neagra in bezna‘‘, vom analiza valoare de adevar a unor propozitii. In mod normal ar trebui sa fie simplu: adevarat/fals, fara sa existe vreo divergenta de opinie, dar sa vedem cat de complicate sunt lucrurile. Avem doua concepte: analitic si sintetic.

     Propozitiile analitice sunt cele care se bazeaza doar pe definitia unui concept, fara a-l pune in legatura cu informatiile senzoriale. De exemplu ,,un iepure are cinci picioare’’, propozitie falsa, deoarece contrazice manualul de Zoologie(!), sau ,,pasarile au aripi’’, propozitie evident adevarata. Dupa cum se vede, ratiunea singura poate decide valoarea de adevar a unei astfel de propozitii. Asadar, in cazul propozitiilor analitice nu pot exista divergente de opinie.

     Propozitiile sintetice sunt cele care nu pot fi considerate adevarate sau false doar pe baza ratiunii, in cazul lor fiind nevoie de informatii primite prin simturi pentru a le decide valoarea de adevar. De exemplu ,,ploaia a fost mai calda ca de obicei’’, propozitie pentru care se pot cauta dovezi senzoriale, dar care nu poate fi demonstrata matematic. Asadar, in cazul propozitiilor sintetice pot aparea divergenta de opinii. Cineva poate sa sustina ca propozitia este adevarata/falsa sau sa se abtina de la sustinerea vreunei opinii.

     Pasul urmator ar fi sa ne uitam la dovezile pentru si impotriva propozitiei.

- Daca dovezile pentru depasesc dovezile impotriva, decidem sa sustinem ca propozitia este adevarata.

- Daca dovezile impotriva depasesc dovezile pentru, decidem sa sustinem ca propozitia este falsa.

- Daca dovezile pentru si impotriva sunt echilibrate, decidem sa nu afirmam nimic si, eventual, sa mai cautam dovezi.

 Evident, nu exista criterii obiective pentru a stabili care dovezi au greutate mai mare. Totusi, doi oameni care studiaza o propozitie sintetica in mod rational ar trebui sa ajunga la aceeasi concluzie, iar daca vor sustine opinii contrare, probabil vor admite ca dovezile sunt putine sau slabe.

     Sustinerea unei opinii sprijinite de mai putine dovezi este ,,credinta’’. Propozitia fie ca este falsa, fie ca nu, cel care isi sustine opinia pe baza de credinta nu are motive reale sa o faca. Faptul ca ar putea sa aiba dreptate nu-i justifica ignorarea ratiunii. Opinia sa este doar o presupunere si nu poate fi folosita ca modalitate de descriere a realitatii.

  Daca cineva sustine o opinie pe baza credintei, fie are o agenda ascunsa sau … doar un creier subnutrit iar, in foarte multe dezbateri nu este neaparat incercarea de a gasi un adevar ci aceea de a formula cel putin o opinie. A forma sau a modifica o opinie este rostul retoricii iar opinia nu este cunoastere sau adevar. Si asa incepe … manipularea. Manipularea este un instrument care de-a lungul timpului a avut foarte multe forme si instrumentul a fost continuu perfectionat… (va urma).

Continuarea aici.

Einstein si teoria lui ...

     Tot mai des in ultimii ani apare cate cineva care pretinde ca ,,a dovedit ca Einstein a gresit". Uneori aceste ,,demonstratii‘‘ nu contin ecuatii matematice, ci doar expresii precum ,,este evident ca...‘‘, iar alteori contin pagini intregi de ecuatii complexe cu zeci de termeni stiintifici care sunt insa folositi intr-un mod neobisnuit. Toate aceste demonstratii nu sunt luate in considerare dar nu pentru ca astrofizicienii sunt prea indoctrinati in teoriile consacrate, ci pentru ca niciunul dintre cei care sustin ca Einstein a gresit nu cunoaste modul prin care o teorie actuala poate fi inlocuita.

     De exemplu, la sfarsitul anilor 1700 a existat o teorie a caldurii cunoscuta sub numele de teoria calorica. Ideea de baza a acestei teorii a fost aceea ca ar exista un fluid denumit caloric in interiorul tuturor materialelor. Acest fluid ar avea proprietatea de a se raspandi cat mai uniform posibil. Noi nu putem observa acest fluid in mod direct, dar cu cat un material contine mai mult fluid caloric, cu atat el are o temperatura mai mare. In prezent noi stim ca nu exista niciun ,,fluid al caldurii‘‘ cum ar fi caloricul. Caldura este o consecinta a miscarii (energie cinetica) atomilor sau moleculelor dintr-un material. In fizica s-a renuntat la modelul caloric care a fost inlocuit cu teoria cinetica. Ati putea spune ca acum stim ca modelul caloric a fost complet gresit.

     Presupunerea privind existenta unui fluid al caldurii nu se potriveste cu realitatea, dar acest model teoretic face predictii care sunt corecte. De fapt acest model caloric functioneaza si azi la fel cum a facut-o in anii 1700. Noi nu il mai folosim deoarece avem modele teoretice mai noi care functioneaza mai bine. Teoria cinetica acopera toate predictiile teoriei calorice si chiar mai mult decat atat. Teoria cinetica chiar explica modul prin care energia termica a unui material poate fi aproximata cu un fluid.

     Acesta este un aspect cheie al teoriilor stiintifice. Daca doriti sa inlocuiti o teorie stiintifica solida cu una noua, atunci noua teorie trebuie sa fie mai cuprinzatoare decat cea veche. O teorie veche se inlocuieste atunci cand i se constata limitele si atunci cand cunoastem cum putem sa le depasim pe acestea cu ajutorul unei noi teorii.

     In unele cazuri, chiar si atunci cand o teorie veche a fost inlocuita de o teorie mai noua, noi vom putea continua sa utilizam teoria veche. Un astfel de exemplu il reprezinta legea gravitatiei a lui Newton. Cand Newton a propus teoria gravitatiei universale, in anii 1600, el a descris gravitatia ca fiind o forta de atractie intre toate corpurile care au masa. Acest lucru a permis deducerea corecta a miscarii planetelor, descoperirea planetei Neptun, relatia dintre masa unei stele si temperatura acesteia si asa mai departe. Gravitatia newtoniana a fost si este in continuare o teorie stiintifica solida.

     La inceputul anilor 1900, Einstein a propus un alt model al gravitatiei cunoscut sub numele de teoria relativitatii generale. Conceptul de baza al acestei teorii este ca gravitatia se datoreaza deformarii spatiului si timpului de catre corpurile ce au masa. Chiar daca modelul de gravitatie al lui Einstein este radical diferit fata de cel al lui Newton matematica noii teorii ne arata ca ecuatiile lui Newton sunt solutii aproximative ale ecuatiilor lui Einstein. Tot ceea ce a prezis teoria gravitatiei a lui Newton a fost dovedit, de asemenea, de catre teoria lui Einstein. Dar aceasta ne permite, de asemenea, sa putem deduce teoretic gaurile negre, Big Bangul, dilatarea temporala si multe altele, toate acestea fiind confirmate si experimental.

     In acest fel teoria lui Einstein s-a dovedit superioara teoriei lui Newton. Dar teoria lui Einstein este mult mai dificil de aplicat in comparatie cu cea a lui Newton, astfel incat de multe ori vom folosi doar ecuatiile lui Newton pentru a calcula o anumita categorie de lucruri cum ar fi, de exemplu, miscarea satelitilor sau exoplanetele. Daca nu avem nevoie de precizia teoriei lui Einstein, putem folosi, pur si simplu, teoria lui Newton pentru a obtine un raspuns care este ,,destul de bun‘‘. Chiar daca s-a dovedit ca teoria lui Newton este „gresita" aceasta ramane in continuare la fel de utila si de exacta asa cum a fost dintotdeauna.

Din pacate multi dintre cei care il contesta pe Einstein nu inteleg acest lucru.

     Teoria gravitatiei a lui Einstein nu va fi niciodata dovedita ca fiind gresita de catre o teorie. Aceasta se va putea dovedi gresita in urma unor dovezi experimentale care ar putea arata ca predictiile relativitatii generale nu functioneaza. Teoria lui Einstein nu a inlocuit teoria lui Newton pana cand nu au existat dovezile experimentale care au confirmat teoria lui Einstein si nu au putut fi explicate prin intermediul teoriei lui Newton. In concluzie, pretentiile celor care il ,,neaga pe Einstein‘‘ nu vor fi acceptate de comunitatea stiintifica atata timp cat nu exista dovezi experimentale care contrazic in mod evident teoria relativitatii generale.

     Un alt mod prin care se poate combate teoria lui Einstein consta in conceperea unei teorii care arata in mod clar ca teoria lui Einstein reprezinta o aproximare a acestei noi teorii sau ca dovezile experimentale ale relativitatii generale sunt, de asemenea, sustinute de noua teorie. In mod ideal, noua teorie va trebui, de asemenea, sa poata face noi predictii care vor putea fi testate intr-un mod rezonabil. Daca puteti face acest lucru si daca va puteti prezenta ideile intr-un mod clar atunci veti fi ascultati. Teoria corzilor si gravitatia entropica sunt doar doua exemple de modele teoretice care incearca sa inlocuiasca teoriile lui Einstein.

     Chiar daca cineva va reusi sa creeze o teorie mai buna decat cea a lui Einstein (si aproape sigur cineva va reusi asta in viitor), teoria lui Einstein va fi in continuare valida, asa cum a fost intotdeauna. Teoria lui Einstein nu se va dovedi gresita ci, pur si simplu, noi vom intelege care sunt limitele sale de aplicare.

Sursa : http://phys.org/news/2014-01-einstein-wrong.html

Eugenia si Coeficientul de Inteligenta - IQ

Alfred Binet si Theodore Simon au dezvoltat testul Binet-Simon ca un mod de a identifica copiii de varsta scolarizarii ce necesitau asistenta speciala. Binet-Simon nu cuprindea intrebari despre cunostinte generale, in schimb impunea un sistem divers de sarcini, de la teste fizice simple la teste de memorie. Scorul rezultat era exprimat ca si varsta mentala. Lewis Ternan, un psiholog de la Universitatea Stanford, a tradus si imbunatatit testul in anul 1910 si noua forma a devenit cunoscuta drept testul Stanford-Binet. Rezultatul era coeficientul de inteligenta, un coeficient obtinut prin impartirea varstei mentale la varsta cronologica. Daca aveai varsta de 10 ani, dar aveai capacitatea de a rationa a unei persoane de 15 ani, IQ-ul tau era 150.

     Testul IQ are o istorie controversata, gandit ca un instrument util in aplicarea ideilor miscarii eugenice. Ideea de baza a eugeniei era sa identifice trasaturile dezirabile, precum inteligenta, sanatatea si chiar succesul financiar si sa creasca numarul nasterilor in randul persoanelor de acest tip. In acelasi timp, rata nasterilor in randul oamenilor cu trasaturi negative, precum inteligenta scazuta, comportament criminal, saracie si boala avea sa fie descurajata. Testele IQ au reusit sa dezbine, indicand superioritatea unei rase in defavoarea alteia.

     Parintele eugeniei a fost englezul Sir Francis Galton, un var al lui Charles Darwin. De-a lungul variatei si productivei cariere a lui Galton, acesta nu doar ca a codificat stiinta eugeniei, dar a fost si pionierul psihometriei ca unealta pentru masurarea inteligentei unei persoane si determinarea celor potriviti si nepotriviti pentru a se reproduce. Galton a inventat expresia natura versus educatie (nature versus nurture) si a identificat trendul de regres catre rautate, desi termenul sau original pentru aceasta a fost intoarcerea catre mediocritate. Atata vreme cat oamenilor neinteligenti li se permitea sa se reproduca in voie, umanitatea nu s-ar fi putut niciodata ridica deasupra mediocritatii sale native.

     Cand s-a descoperit ca ereditatea joaca un rol important in randul anumitor boli mintale, sterilizarea fortata a fost impusa pacientilor cu astfel de boli din anumite state intr-un efort de eliminare a unor astfel de trasaturi din randul populatiei. Conform majoritatii numaratorilor, in jur de 64.000 de americani bolnavi psihic au fost sterilizati pana ce aceasta practica a fost in final oprita undeva prin anii 1960. In Germania nazista a avut ca rezultat efectuarea a circa 400.000 de sterilizări între 1933 și 1945.  In Mein Kampf, Hitler spunea despre eugenie ca ea este benefica societatii: „nevoia ca persoanele defecte sa fie impiedicate sa aibă urmasi la fel de defecți este o cerinta a ratiunii si, daca este sistematic realizata, reprezinta cel mai uman act al umanitătii. Va salva milioane de nefericiti de la suferinte nemeritate si va duce la imbunastatirea sanatatii in general.”

     Primul Razboi Mondial a raspandit testul IQ prin intermediul Armatei Statelor Unite. Scopul era ca majoritatea recrutilor inteligenti sa fie supusi antrenamentului pentru a deveni ofiteri, cei mai putin inteligenti sa fie refuzati, iar celor cu o inteligenta medie sa li se dea sarcini tehnice, de lupta sau alte indatoriri pe baza scorurilor lor. Dar procesul nu a mers atat de bine cum au sperat cei ce l-au propus. Au fost incercate diverse metode de testare; resursele pentru testarea unui numar atat de mare de oameni erau insuficiente si multe dintre rezultate au fost controversate.

      Rezultatul acestor teste a fost revizuirea sistemului de punctare, dezvoltat de David Wechsler, psiholog-sef la Spitalul Psihiatric Bellevue. In tinerete lucrase cu armata in timpul incercarii acesteia de a implementa testarea inteligentei. Inovatia sa a fost ca a gradat testele pe o curba, scorul unei persoane reprezentand locul in distributia tuturor scorurilor. Aceasta este acum metoda standard universala. Modul de punctare este gandit in asa fel incat alcatuirea unui grafic cu rezultatele testului IQ al unei populatii va duce la generarea unui grafic in forma de clopot. Scopul este ca varful curbei sa atinga exact 100 (ceea ce ar trebui sa reprezinte cam 2,7% din populatie), cu partile alungite terminandu-se la in jur de 50 si 150. Pentru cei cu un mod de gandire statistic, distributia este menita  a avea o deviatie standard de 15. Oricand testele sunt revizuite (acum este utilizat Stanford-Binet 5), sistemul de punctare se reseteaza ca media sa fie din nou 100 si deviatia standard 15. Este numit inca IQ, desi nu mai este un coeficient.

     Este un fapt trist, statistic demonstrat, ca jumatate din oamenii de pe planeta au un nivel de inteligenta sub medie – modul in care sunt punctate testele asigura faptul ca 100 este atat jumatatea punctajului, cat si media  –  si uneori ne intrebam ce valoare au de fapt aceste teste si daca este bine sa le acordam atata semnificatie culturala si sa existe atatea discutii din cauza lor, toate bazate pe un numar. Testele IQ par sa faca obiectul ideal pentru o discutie.

     Astfel, in timp ce bazele testarii IQ au fost puse in cadrul procesului negativ de identificare si eliminarea a - chipurile - celui mai rau soi de oameni, in viitor instrumentul testarii inteligentei s-ar putea dovedi crucial in dezvoltarea unui potential mai inalt a oamenilor. Eugenia este una dintre acele nebunii rusinoase ce nu pot fi dezinventate, dar lectiile sale pot fi fructificate. Cand Binet si Simon au inceput pentru prima oara sa identifice copii ce aveau nevoie de ajutor special, s-ar putea sa fi deschis drumul spre ceva cu o mult mai larga aplicativitate. Ce au facut ei nu a fost din dorinta de a alege, ci de a ajuta, dar din pacate testarea inteligentei va ramane pentru totdeauna legata de ambele.

     Exista un numar de critici evidente fata de ideea de a ii ierarhiza pe toti cu un singur numar ce pretinde a reprezenta nivelul de inteligenta. Unii stiu foarte multe lucruri, dar nu au deloc bun-simt, iar altii sunt opusul. Unii au creativitate sau umor ridicate sau scazute, dar pot sa pice sau sa treaca cu brio toate testele scolare. Fiecare dintre noi este complex, cu o multitudine de calitati si defecte, aptitudini si preferinte si s-ar parea ca orice numar ce vrea a cuantifica inteligenta noastra induce grav in eroare de fiecare data.

Povestea cu broasca fiarta !

     Potrivit unei povesti spusa frecvent, un broscoi aruncat intr-o oala cu apa incalzita zdravan va sari imediat afara, insa daca este pus intr-o oala cu apa rece, dar care este incalzita treptat pana in punctul de fierbere, va sta acolo pana va fi fiert odata cu apa.

     Asa se intampla si cu noi, am devenit adeptii unor notiuni referitoare la doze „sigure”, limite etc., care ne sunt servite de diverse persoane, organizatii si voci cu autoritate in materie de sanatate incat am ajuns sa fim siguri ca daca ne mentinem in aceste „zone de siguranta”, cumva, sanatatea noastra nu va fi deloc afectata negativ.

     Realitatea este ca, din cauza substantelor nocive pe care le introducem zilnic in organism, indiferent daca este vorba despre alimente, apa, aer, substante prezente in locuinte, toxine emanate de mobila, electronice si autovehicule sau daca este vorba despre proasta alimentatie datorata dietelor compuse din hrana „moarta” pe care o consumam intruna sfarsim prin a grabi o moarte a celulelor noastre. Acest lucru converge in timp intr-un punct in care incep boli, dureri in articulatii si alte forme de suferinta.

     Daca ceva nu ne omoara din prima, nu suntem atenti la problema si o repudiem imediat. Stabilim doze „de siguranta” pentru diverse substante care ne contamineaza indiferent daca este vorba despre alimente, apa, poluanti sau vaccinuri. Pana la urma, credem ca daca substantele respective nu ne omoara in primele 30 de minute, nu este nicio problema, nu? Medicii ne conving pe toti ca aceste doze „mici” sunt „sigure” si ca n-ar fi nicio problema cu ele. Auzim constant ca ele nu se acumuleaza si ca organismul le va elimina cumva. Este adevarat ca un organism care functioneaza normal poate elimina cantitati serioase de toxine. Daca ar avea o conditie optima si daca ar trai intr-un mediu mai putin poluant. Din pacate ambele conditii sunt rareori indeplinite, astfel ca mecanismul natural de detoxifiere incepe sa functioneza mult mai prost, iar la un moment dat poate sa ajunga sa nu mai faca fata iar toxinele neeliminate sunt repuse in circulatie inapoi in organism. Efectul? Intoxicare in cascada.

     In ziua cand primesti diagnosticul, boala pare ca a aparut din senin. Nu iti pui problema ca ai fi inhalat plumb, toxine, fum de masina, E-uri in alimente, fum de tigara, alcool in exces si … toate in acelasi timp. Toate erau doze mici, deci nu ar fi trebuit sa fie nicio problema.

     Una dintre problemele cele mai mari ale vietii moderne este exact aceasta picurare inceata, zilnica, de toxine in alimente, apa, aer, produse de igiena care, combinata cu proasta nutritie si lipsa de exercitiu fizic, ne distruge incet dar sigur. Daca mai introducem in ecuatie miile de medicamente (care au, mai toate, efecte secundare), operatii si alte interventii medicale  vom observa ca exista o mare sansa ca problemele de sanatate sa inceapa la varste mult mai timpurii si ca, probabil, vom avea de infruntat zeci de ani de dureri si boli.

Exorcizarea ca propaganda politica

     Exorcizarea este o practica straveche despre care se crede ca poate alunga demoni sau a altor entitati spirituale dintr-o persoana sau loc presupuse a fi posedate. In functie de credinta exorcistului, aceasta se face provocand entitatea la un juramant, printr-un ritual complicat sau pur si simplu poruncind entitatii sa plece, in numele unei puteri superioare. In crestinism ritualul poate fi savarsit numai de un preot care are de la episcop licenta expresa in acest scop. Licenta de a savarsi exorcisme trebuie acordata numai preotilor care se disting prin evlavie, stiinta, prudenta si viata integra. Se cere ca acest exorcist sa actioneze cu prudenta, respectand cu strictete normele stabilite de biserica.

     In 1565, o adolescenta pe nume Nicole Aubrey a inceput sa simta dureri fizice ingrozitoare, sa vorbeasca gros si sa refuze mancarea. Mai multi preoti au incercat sa o exorcizeze, fara niciun folos. Curand, aceasta a devenit atat de faimoasa incat avea parte zilnic de cate o exorcizare publica, in fata imensei Catedrale din Laon, unde ”diavolul” ei tinea discursuri politice.

     Desi Nicole sustinuse initial ca era posedata de spiritul bunicului ei, aceasta si-a schimbat povestea dupa ce atat de multi preoti o vizitasera si devenise o celebritate. Ceea ce e sigur este ca biserica Catolica a folosit celebritatea lui Nicole pentru a incuraja pornirile anti-protestante. Diavolul ei vorbea despre faptul ca venise aici, pe Pamant, pentru a se vari in sufletele protestantilor si a distruge Biserica Catolica.

     Cazul a capatat rapid dimensiuni politice, protestantii locali insistand ca intreaga poveste a posedarii era o pacaleala si au incercat sa opreasca exorcizarile. Ei aveau motive intemeiate sa fie sceptici, tinand cont de faptul ca "Beelzebub"  ii acuza de faptul ca se inhaitasera cu Satana. In mare parte pentru propria-i siguranta, Nicole a fost transferata la Laon, unde a fost supusa unei serii de exorcizari publice, cu toata pompa unui ceremonial religios.

     In fiecare zi, Nicole era dusa de la manastirea unde statea la o mare procesiune religioasa in maiestuoasa Catedrala Notre-Dame de Laon, unde se urca pe un esafod construit special pentru ea. Acolo, in fata unui public numeros, exorcistul ii ordona ”Printului Beelzebub” sa vorbeasca, iar Nicole rostea obedienta o predica despre necazurile pe care protestantii aveau sa le provoace catolicilor Frantei.

     Faptul ca un demon, unul dintre ingerii cazuti ai Satanei, le spunea catolicilor, care ascultau ceea ce in mare parte voiau sa creada despre protestanti, parea automat sa alimenteze tensiunile religioase. Printre altele, ”Printul Beelzebub” le spunea ascultatorilor sai ca protestantii locali furasera o azima de impartasanie, o taiasera si ii arsesera bucatile. ”Beelzebub” se mai lauda si spunand: ”eu si protestantii mei incapatanati ii vom face lui Jesus mai mult rau decat i-au facut evreii!”.

     In cele din urma, un preot a reusit s-o exorcizeze pe Nicole - in cadrul unui mare eveniment public, desigur, si nu se stie nimic despre ce s-a intamplat cu ea dupa. Insa faima ei a inspirat apoi alte cateva posedari in Franta, dintre care una era un caz absolut identic, in care o femeie sustinea ca acelasi diavol o posedase si pe ea si voia sa avertizeze pe toata lumea in legatura cu acei ingrozitori protestanti satanisti.

     Biserica Catolica facea cunoscute aceste posesii demonice pentru ca pierdea rapid teren politic in fata altor grupuri protestante din Europa. Este posibil ca popularitatea povestilor cu posedari de astazi sa serveasca unui scop similar celor dinainte, numai ca astazi nu doar biserica Catolica este amenintata de protestanti, ci toata crestinatatea este amenintata de scepticism.

De ce nu era baia populara in Europa Evului Mediu?

     In Antichitate baile publice erau foarte des intalnite, iar populatia obisnuia sa se spele in mod regulat, intr-un fel sau altul. Lucrurile au luat, insa, cu timpul, o turnura interesanta...

     Chiar daca in secolele IV si V biserica crestina nu interzicea obiceiul spalatului, considerandu-l necesar pentru mentinerea curateniei si a sanatatii, ea condamna folosirea bailor publice pentru placere, in special femeile care vizitau baile publice mixte. De-a lungul timpului au aparut insa tot mai multe restrictii, astfel incat pana la urma crestinilor le-a fost interzis sa faca baie goi, iar biserica a inceput sa nu priveasca cu ochi buni baile ”in exces”. Totul a ajuns la paroxism atunci cand autoritatile bisericii medievale au declarat faptul ca baile publice duc la imoralitate, promiscuitate si boli.

     Aceasta amenintare cu ,,bolile” din partea bisericii era foarte des intalnita. In multe parti ale Europei se credea ca apa poate transmite boli prin porii pielii. Conform unui tratat medical din secolul XVI: ,,Baile incalzesc corpul, dar slabesc organismul si largesc porii. Acesta este motivul pentru care pot fi periculoase si pot provoca diferite boli, inclusiv moartea''. Medicii nu erau ingrijorati numai de bolile transmise prin apa, ei credeau ca, dupa ce porii se largesc apar infectiile iar aerul patrunde mai usor in organism. Drept urmare, obiceiul de a face baie a fost asociat nu numai cu imoralitatea, ci si cu raspandirea bolilor.

     Pentru cei mai multi din clasa de jos, in special pentru barbati, rezultatul a fost ca baia a fost complet uitata. In aceasta perioada oamenii aveau tendinta de a limita igiena personala la spalarea mainilor, a unor parti ale fetei si la clatirea gurii. Se credea ca este periculos sa-ti speli intreaga fata, caci aceasta provoca guturai si slabea vederea. Drept urmare si acest obicei a devenit nepopular. Pe de alta parte aristocratii nu au renuntat complet la deprinderea de a se spala, dar in dorinta lor de a stabili un echilibru intre riscurile imbolnavirii si mirosurile emanate de corp obisnuiau sa faca baie numai de cateva ori pe an.

Un ambasador rus in Franta nota: ,,Maiestatea sa (Louis XIV) pute ca un animal salbatic’’. Rusii nu erau chiar atat de cusurgii legat de baie si de aceea se spalau in mod regulat, ca sa zicem asa, adica cam o data pe luna. Din acest motiv cei mai multi dintre europeni ii considerau perversi. Duhoarea regelui Louis XIV se datora medicului sau care il sfatuise sa faca baie cat mai rar posibil ca sa-si mentina sanatatea. El mai spunea si ca obiceiul de a face baie este unul ingrijorator. Din acest motiv se crede ca regele a facut baie doar de doua ori in viata sa. Un alt specimen din aceasta categorie infioratoare ,,a celor doua bai” a fost regina Isabela I a Spaniei care marturisea ca a facut baie tot numai de doua ori in viata: cand s-a nascut si cand s-a maritat.

     Pentru a gasi o rezolvare la problema ,,boli transmise prin apa/natura imorala a baii” foarte multi aristocrati din Evul Mediu foloseau in loc de baie bucati de panza parfumata cu care isi frecau corpul si utilizau in mod intens parfumuri pentru a-si acoperi duhoarea. Barbatii purtau intre camasa si jiletca saculeti cu ierburi mirositoare, iar femeile apelau la pudre parfumate.

     Surprinzator, aceasta lipsa completa a igienei personale intalnita in majoritatea tarilor din Europa a persistat pana spre mijlocul secolului XIX.

     Ca si cum nu ar fi fost de ajuns faptul ca intreaga populatie din Europa Evului Mediu mirosea intr-un mod dezgustator, strazile oraselor erau acoperite de urina si fecale, caci oamenii aruncau pe strada continutul oalelor de noapte. Iata ce nota un aristrocrat in secolul XVI: ,,Strazile arata ca si un curs de apa rau mirositor’’. El mai spunea si ca era nevoit sa tina la nas o batista parfumata pentru a nu vomita in timp ce circula prin oras. La toate acestea se adauga si obiceiul macelarilor de a taia animalele direct pe strazi, partile nefolosite si sangele ramanand tot acolo. Nu ne putem decat cu greu imagina felul in care oamenii puteau suporta mirosul infect emanat in timpul zilelor toride de vara.

     Tot ce castigase omenirea in Antichitate in privinta igienei, nu doar ca a batut pasul pe loc, dar a facut pasi mari inapoi datorita bisericii. Superstitiile si ignoranta erau la apogeu si nu faceau altceva decat sa alimenteze dezastrul. In aceste conditii, epidemiile de ciuma bubonica, tifos, variola, tuberculoza si holera erau la ele acasa!

Energia corpului uman

Un organism viu provoaca unele efecte masurabile in mediul sau inconjurator. Corpurile noastre genereaza caldura, avem o masa, diferite fluide care se deplaseaza in interiorul nostru si milioane de semnale electrice sunt transmise, in mod constant, prin sistemul nostru nervos. Dar am putea genera un camp de energie?

In fizica energia este o masura a capacitatii de a efectua un lucru mecanic cand trece printr-o transformare din starea sa intr-o alta stare aleasa ca stare de referinta. Unitatea de masura a energiei se numeste Joule. Benzina are o energie chimica stocata in legaturile moleculare care, atunci cand sunt distruse, produc o reactie chimica exoterma. Benzina obisnuita contine aproximativ 42 de megajoule de energie pe kilogram. O baterie alcalina obisnuita tip AA contine aproximativ 9.000 de jouli. Corpul uman contine cantitati enorme de energie. Un adult are stocata in celule o cantitate de energie echivalenta cu cea a unei baterii cu greutatea de o tona!

  

Campul energetic reprezinta masurarea anumitor valori in diferite puncte din spatiu. Sa ne referim la gravitatie care este descrisa de un vector masurat in fiecare punct din Univers. Astfel, campul gravitational arata directia si marimea fortei gravitationale. Campul electromagnetic este un alt camp care este, de asemenea, definit de directia si marimea unui vector in fiecare punct din spatiu. Oriunde ati utiliza o busola, indiferent daca sunteti acasa sau va deplasati prin spatiul cosmic, acul busolei va indica o directie. Temperatura este un alt tip de camp care este definit insa de doar o singura valoare, nu de un vector. In fiecare punct din Univers exista o anumita temperatura. Acesta este campul temperaturii.

Tot ceea ce are masa si se afla intr-un camp de forta are o energie potentiala. In general, energia potentiala a unui sistem fizic este energia datorata pozitiei partilor sale componente, aflate in interactiune, una fata de cealalta. Cu alte cuvinte, energia potentiala este acea forma de energie pe care o inmagazinezi atunci cand ridici o greutate, actionezi un arc sau intinziun elastic. Omul poseda o energie potentiala si ea reduce intr-un mod constant pe masura ce este utilizata. In corpul nostru este stocata energia potentiala sub forma grasimilor. Celulele noastre schimba energie in timpul proceselor metabolice.

In cultura populara, „energia‘‘ a devenit intr-un fel un substantiv. Energia este adeseori mentionata ca si cum ar fi un lucru in sine si utilizata intr-un mod anume dar ea nu este un lucru care se masoara: energia este masura. Diferenta intre definitia reala si intelegerea populara a conceptului de ,,camp‘‘ este aceea ca acesta este doar un set de masuratori, nu este o forta sau o caracteristica care descrie masuratoarea.

Vorbind de bioenergie, cuvantul a fost si el violat de catre diversi vindecatori si paranormali. Subiectul este urias deoarece exista sute de terapii bazate pe ideea ca organismele produc un tip de energie subtila si ca sunt conectate la un fel de forta vitala a Universului. Fie ca vorbim despre suflet, qi, prana, kundalini, aure, campuri, vibratii, energii orgonice etc. toate aceste concepte se bazeaza pe ideea de "bioenergie". Din punct de vedere stiintific acest tip de energie este un nonsens. Bioenergia nu are un corespondent in lumea fizica. Sa incercat sa se descrie proprietatile ei sub forma de caldura sau magnetism dar aceste proprietati sunt deja luate de ... caldura si magnetism. Nu exista proprietati care sa poata fi atribuite unui camp misterios astfel incat nu se poate afirma cu convingere ca acesta exista.

Corpurile umane, la fel ca orice alte obiecte fizice, influenteaza campurile fizice. Corpurile noastre au o anumita temperatura, astfel incat ele vor modifica campul temperaturii. Avem o masa, deci vom modifica campul gravitational. Temperatura este usor de masurat, dar o modificare atat de mica a gravitatiei nu este usor de pus in evidenta. Desi noi suntem vizibili, facem galagie, in afara de asta corpurile noastre nu provoaca un efect usor observabil.

Concluzie :

Fizica moderna cuanticã, recunoaste faptul cã noi trãim intr-o lume vibrationala care exista, chiar dacã este invizibila. Aici este vorba de campuri care se afla in jurul nostru, campul biologic, electric, magnetic, cuantic.