Cum a fost fabricat Jessus

Pavel Coruț

    Conform legendelor biblice, Jessus a fost produsul framantarilor religioase ale evreilor ocupati de romani. Preotimea iudaica tinea de adevar vechiul testament si practica jertfe in temple zeilor tribali cunoscuti: elohim (zei-plural), Eli, Adonai, Sabaot si Iahwe. Moise, despre care nu avem probe ca a existat, ar fi incercat sa reduca zeii iudaici numai la Iahwe, insa iudeii antici, inclusiv Jessus, au continuat sa-i invoce pe toti. La mare moda erau profetiile si speranta venirii unui mantuitor - Mesia. Pe acest fond de disperare creat de ocupatia romana, de talmacire a profetiilor si de asteptare a unui mantuitor divin, a aparut Jessus.

    Conform lucrarilor apocrife, tamplarul Iosif din Nazaret s-a insurat cu o fata, Miriam, insa a descoperit ca era deja insarcinata. Iosif a plans si a vrut s-o omoare, insa un inger i s-ar fi aratat in vis si i-ar fi spus ca pruncul din pantecele ei fusese zamislit de dumnezeu. Ca atare, la scurta vreme dupa nunta, a plecat cu sotia insarcinata catre Bethleem, sa participe la recensamantul facut de romani. Sursele istorice nu confirma vreun recensamant in acea vreme, dar legenda a fost adaptata dintr-un motiv mistic: profetia prezisese ca mesia se va naste din semintia regelui David, in Bethleem. Ati ghicit ca, la o mie de ani dupa moartea regelui David, intr-o populatie salbatica, ce nu mentiona in scris nicio genealogie, lui Jessus i s-a gasit descendenta din acest rege, prin mama sa! Asa incepe evanghelia, pentru a confirma profetia. In Bethleem, cei doi soti au gasit cazare numai intr-un grajd, in care pruncul s-a nascut, intr-o noapte senina, blanda si instelata de primavara. Ca urmare, pana in secolul 4 e.n., crestinii au sarbatorit nasterea lui Isus  pe 28 martie, 18 aprilie si 29 mai. Legendele si ritualurile crestine din prezent nu mai tin cont de faptul ca primavara din Iudeea nu e friguroasa, si intoxica populatia naiva cu scenete si cantece despre nasterea in frig, sub suflarea boilor. Trei magi calauziti de o stea ar fi venit la ieslea pruncului pentru a i se inchina ca unui mesager ceresc. Tacamul legendei e complet, nu? Mult asteptatul mesia se nascuse.

    Regele iudeu Irod, speriat de aparitia unui contracandidat, ar fi poruncit sa se ucida toti pruncii din Iudeea mai mici de doi ani. Informatia nu este confirmata de nicio sursa istorica, desi un asemenea carnagiu ar fi atras atentia istoricilor iudei si romani.  Ingerul s-a prezentat din nou la Iosif si i-a poruncit sa fuga in Egipt. Gandirea creatorului de legende n-a putut imagina interventia divina intr-o forma mai potrivita cu atotputernicia, ca de pilda schimbarea gandului lui Irod sau moartea lui accidentala. Conform relatarilor apocrife, Iosif si Maria au plecat cu pruncul spre Egipt, folosind un asin pentru transport si cateva capre pentru hrana. In jurul lor se intamplau minuni: curmalii se plecau sa le poata culege roadele, leii si leoparzii se culcau la pamant, lupii le insoteau mica turma de capre fara a o ataca etc. Daca Moise cu iudeii fugari ratacisera 40 de ani din Egipt pana in Iudeea, „familia divina” a ajuns mintenas, si nu se stie ce-a facut pana in momentul intoarcerii.

    Irod a murit in anul 4 e.n. si ingerul l-a anuntat pe Iosif ca se puteau intoarce acasa, in Nazaret. Acolo, Maria a nascut ceilalti prunci: Iacob, Iosif, Iuda, Simon, Melha si Esha. Textele apocrife pun pe seama copilului Jessus mai multe minuni deloc divine: uciderea si reinvierea unor copii care-l suparasera, orbirea parintilor acestora, ranirea invatatorului din sat care incercase sa-l invete alfabetul, transformarea unor oameni in porci, acuzarea lui Iosif ca nu era adevaratul lui tata etc.

    Nici macar sursele biblice nu ne spun ce-a facut Jessus pana in anul 28 e.n. Misticii moderni incearca sa suplineasca lipsa informatiei cu tot felul de presupuneri: ar fi lucrat ca tamplar cu tatal sau, ar fi fost initiat de esenieni, ar fi invatat hipnoza in India etc. In acel an, Jessus s-ar fi botezat in Iordan, sub supravegherea lui Ioan Botezatorul, un profet salbatic ce traia in desert, se hranea cu lacuste si miere, umbla aproape gol, critica depravarea neamului sau si anunta sosirea „imparatiei domnului”. Cu ocazia botezului, s-ar fi deschis cerul si s-ar fi auzit o voce spunand: tu esti fiul meu iubit, intru care am binevoit. Puteti crede ca dumnezeu se adresa astfel unui salbatic de pe o minuscula planeta dintr-un Univers infinit? Cat de mic si de lipsit de preocupari serioase trebuie sa fie dumnezeu in conceptia misticilor crestini!

    Dupa botez, Jessus a fost dus de duh in pustiu sa posteasca 40 de zile si sa fie ispitit de diavol. Cam ilogica chestia, nu? Duhul unui Univers infinit a coborat pe o planeta cat un fir de praf sa se joace de-a verificarea credintei propriului fiu. Ispitirea de catre diavol este o noua gogomanie salbatica. Conform vechiului testament, Satana nu era diavol, ci un inger de la curtea zeului Iahwe. Termenul diabolus nu era cunoscut de Jessus, deoarece a fost inventat de romani la un secol dupa moartea sa. Cine l-a ispitit pe aspirantul la zeificare Jessus? Cum putea Jessus sa-i replice diavolului ca el se inchina numai lui dumnezeu, cand nu avea nici cea mai vaga notiune despre divinitate, ci se inchina zeilor tribali ai neamului sau, in special lui Eli, al carui fiu se credea, in secret.

    Dupa ispitire, Jessus isi aduna cativa adepti din randul unor oameni modesti (pescari, pastori, tarani...), incepe sa predice printre iudei si sa faca minunile pentru care va fi ulterior zeificat: invierea unui mort (Lazar), vindecarea unor orbi si a unor posedati, inmultirea painilor si pestilor, transformarea apei in vin etc. Toate aceste minuni circulau anterior in folclorul iudaic, puse pe seama profetului Ilie, asa ca autorii evangheliilor le-au preluat si le-au mai gogonat putin. In realitate, nici fapturile divine nu pot invia persoanele trecute de faza de moarte clinica, deoarece dupa cateva ore creierul se altereaza iremediabil. Niciuna din minunile descrise de evanghelii n-a fost retinuta de vreo sursa istorica, fapt foarte ciudat pentru ecoul pe care l-ar fi starnit, daca ar fi fost adevarata. Daca n-ar fi fost executat, secta lui s-ar fi destramat ca multe altele initiate de tot soiul de fanatici salbatici. Crucificarea lui si mai ales legenda ca ar fi inviat a starnit interesul maselor ignorante ebraice. Apostolii sai, cati or fi existat cu adevarat, au creat mici grupuri, apoi au inceput sa predice si in Imperiul Roman. In jurul lor, adeptii ferventi au creat legende, iar naivii le-au crezut.

    Majoritatea crestinilor nu au citit niciodata biblia in intregime, iar multi nici nu au auzit de vechiul testament, ei ghidandu-se dupa predicile interpretate de preoti dupa cateva pasaje pacifiste din noul testament. Studiul teologiei, asa cum se face in bisericile crestine, este studiul a nimic. Nu se bazeaza pe nimic, nu are niciun principiu, nu avanseaza, nu are date, nu poate demonstra nimic si nu admite nicio concluzie.

Religia o frana a progresului

Ceva atat de complex si incredibil ca Pamantul, Soarele sau tot Universul, este imposibil sa aiba un raspuns atat de simplu si sec ca un dumnezeu, cel putin nu unul care se incadreaza in orice religie. Sa crezi ca cel ce a creat universul i-ar pasa catu-si de putin daca tii tu post sau nu, sau ca te urmareste si cumva iti inregistreaza tot ce faci, zici sau gandesti, sau ce e si mai uluitor e ca are nevoie ca tu sa te inchini lui. Raspunsul este mult mai complex si mai mult ca sigur nici crestinii, nici ateii, nici un adept al unei religii nu are un raspuns categoric la aceasta intrebare.

    Au fost vremuri in care era absolut clar pentru toti ca pamantul este plat, altfel cum am putea sta in picioare pe el, nu? Au fost vremuri in care era clar pentru toata lumea ca nu se poate zbura cu obiecte mai grele decat aerul, ca nu se putea calatori cu trenul peste o anumita viteza, ca pamantul este in centrul Universului si Soarele se invarte in jurul lui, ca este nesanatos sa faci baie prea des, etc. Astazi, cand auzim de astfel de lucruri ne intrebam cum se poate ca oamenii sa fi crezut vreodata asemenea stupiditati.

    In mod normal un om neindoctrinat religios care a trecut prin scoala ar trebui sa aiba macar cateva cunostiinte stiintifice si sa nu creada ca lumea a fost facuta in 6 zile si ca omul a fost facut din lut asa cum scrie in biblie. Religia a intrat in absolut toate domenile chear si in stiinta si a trecut toate informatile prin prisma ei dogmatica incetinind sau chear blocand progresul. De fiecare data cand s-a descoperit ceva nou, revolutionar, biserica a spus nu si traditiile bisericesti s-au opus cu indarjire la promovarea cunoasterii stiintifice si a culturii umaniste, tot asa cum s-a opus tuturor miscarilor sociale progresiste din ultimul mileniu. Este clar ca recomndarile impotriva omuciderii si pentru moderatie in satisfacerea nevoilor de viata nu sunt de esenta religioasa. Ca religia a introdus in patrimoniul ei si fapte ale cunoasterii empirice, reguli de igiena, norme practice de convietuire sociala, aceasta este o alta problema. S-au descoperit populatii primitive care au formulat si respecta cu strictete o serie de norme firesti ale convietuirii sociale, fara sa aiba nici un fel de credinta religioasa. Iar faptul ca a existat o perioada in istorie cand oamenii de stiinta de atunci au facut progrese sub tutela bisericii se datoreaza exclusiv pozitiei politice si financiare pe care aceasta a ocupat-o in acele timpuri. Ca dovada, atunci cand aceasta pozitie s-a schimbat, demersul stiintific s-a distantat de basmele biblice, fiind in zilele noastre chiar pus in opozitie cu religia.

    Privind ultimii 25 de ani incoace de la noi din tara, putem sa vedem mocirla in care se zbate mai mult de jumatate de popor, practicile medievale, incultura, fanatismul, inapoierea si prostia, intr-un cuvant cancerul religios si problemele psihice de care sufera credinciosii. Problema este de a rapsunde la intrebarea daca superstitia, credinta in zei, spirite au slujit candva progresului. Raspuns simplu: nu. Orice tara civilizata care a evoluat si oamenii au dorit progresul si evolutia, au inteles ca pentru a fi posibile aceste lucruri trebuie sa te rupi de un trecut catastrofal, negru si primitiv, de toate lucrurile inapoiate care tin pe loc dezvoltarea omului si a societatii.

  Sta in natura omului sa domine si sa exploateze toate slabiciunile semenilor lui si, in demersul de a-si potoli setea de putere, recurge tot timpul la metoda clasica care nu a dat gres niciodata: religia! Asa s-a intamplat si in scoietatea moderna: expansiune ateista in momente de progres, pentru ca apoi, in vederea consolidarii puterii noii clase exploatatoare, in dauna maselor populare, sa se apeleze din nou la religie, cu mijloacele ei traditionale, privind supunerea fata de stapanire si umilinta ridicata la nivel de virtute.

     Astazi religiile au devenit o afacere profitabila si vectori de expansiune ai intereselor statelor de origine, iar la intrebarea cand va dispare dumnezeu si crestinismul, caci vor disparea, numai timpul ne poare raspunde. Zeitatile sumero-akkadiene au disparut complet din vederea credinciosilor cam dupa vreo 3000 de ani timp in care au influentat culturile vecine si s-au adaptat dupa ele. Au fost inlocuite cateodata treptat, cateodata nu, de alte mode religioase. N-am auzit sa se revolte vreo zeitate din cauza asta! Nici dumnezeu n-o sa se revolte cand o sa vina timpul lui, pentru ca e doar o idee care e acum la moda. Se pare ca salvarea zeitatilor sta doar in incapatanarea unor oameni de a renunta la ele. Zeitatile stau inerte si astepta schimbarea modei. La fel au patit Thor, Horus, Osiris si tot panteonul egiptean si tot panteonul grec.

Libertatea religioasa

    Cand se naste un copil, se naste fara nici o religie, liber, insa la aprox. 30 zile dupa nastere, biserica cu cea mai mare cota de piata din zona - in cazul nostru cea ortodoxa -  obtine prin manipulare, traditie si perseverenta, un contract de exclusivitate de la parinti pentru ca el sa devin crestin ortodox… asta in conditiile in care el nu avea discernamant la varsta de o luna. Pur si simplu parintii si-au asumat ca daca ei cred in acel zeu va crede si ala mic. Asa ca pana la urma pozitia geografia determina religia in care va creste si zeul in care va crede un om. Un credincios ortodox din romania, ar fi fost musulman daca s-ar fi nascut intr-o tara din Orientul Mijlociu, ar fi fost un catolic daca s-ar fi nascut in Italia, respectiv ar fi fost ateu, buddhist sau taoist, daca s-ar fi nascut in China.

    Culturile politeiste pe timpul Greciei antice sau a Imperiului Roman, inainte de asa numita cotitura a lui Constantin, garantau in mod implicit libertatea religioasa. Existau mai multe divinitati si fiecare era liber sa aleaga pe care sa le venereze sau, pe cea a caru-i manie simtea ca trebuie s-o potoleasca. Iti alegeai un zeu din ,,oferta pietii'' fara a-i nega pe ceilanti. De acea intre toate religiile numai monoteismul este in mod potential violent si dusman al libertatii religioase. Daca exista un singur zeu, venerarea tuturor celorlalte presupuse divinitati este un scandal si trebuie sa dispara. Sau, ca s-o spunem in alt mod, monoteismul introduce in religie ideea adevarului, distinctia dintre adevar si neadevar divin.

    Pana la Constantin cel Mare credinta crestina nu era deloc o religie tolerata, adesea era persecutata. Crestinii puteau maxim sa spere la libertatea religioasa. Dar, imediat ce crestinismul a devenit religia imperiului roman, el a incetat sa fie tolerant fata de celelalte religii. Desigur, ce inseamna ,,el'' in acest caz este ambiguu. Nu inseamna nici biserica, nici numai imparatul. Conducatorii erau interesati de fundamentele si de unitatea imperiului lor, biserica era interesata sa cucereasca inimile poporului. Dar, in pofida scopurilor diferite, intereselor lor erau aceleasi. Politica a devenit instrumentala pentru religie si religia, ca singura conceptie adevarata despre realitate, pentru politica. Astazi noi suntem dezgustati cand auzim despre musulmani care, pe baza diferitelor sure din coran si a unor traditii islamice, sunt oameni condamnati la moarte si ucisi numai pentru ca se convertesc la crestinism. Dar nu ar trebui sa uitam ca acesta a fost acelasi mod cu care crestinismul i-a tratat pe ceilanti pentru o perioada de timp destul de lunga. La ora actuala nu mai exista crestinatatea, ci numai diferite biserici care lupta intre ele si se denigreaza una pe alta.

    Astazi noi intelegem prin ,,libertate religioasa" revendicarea legitima a dreptului de a alege in fiecare clipa - fara a intra in nici un dezavantaj - propria convingere religioasa. Iar constitutile moderne limiteaza dreptul guvernului de a se amesteca in treburile interne ale unei religii recunoscute dar, nici o constitutie nu defineste notiunea de religie. In America, Scientology este recunoscuta ca religie (pur si simplu pentru ca pretinde ca este asa) in timp ce in multe tari europene acest produs al scriitorului de stiinta fantastica L. Ron Hubbard este considerat o organizatie in mod potential criminala si de aceea este controlata indeaproape de institutiile responsabile de securitatea interna. Mai in general, libertatea religioasa este considerata un drept uman fundamental numai in masura in care ea nu tulbura in mod deschis ordinea publica asa cum este definita de constitutie. Dreptul uman la libertatea religioasa risca tot mai mult sa intre in conflict cu alte drepturi umane, indeosebi cu dreptul la egalitate si cel de a nu fi discriminati datorita vreunui fapt considerat irelevant. 

    Putem fi morali si fara zei. Morala si etica nu au orientare religioasa(Sursa conceptelor bine si rau). E mai bine sa fim morali pentru ca asa trebuie si ca asa ne-ar placea sa fie si semenii nostri cu noi …. decat sa fim morali doar de frica vreunui zeu. Vorbind strict de Romania, in timp ce alte natiuni cerceteaza spatiul cosmic , noi cheltuim banii construind biserici si catedrale , iar pe copii ii speriem de mici ... cu bau-bau, halal societate , aflata la sute de ani distanta de realitatile momentului. Toti suntem vinovati pentru ce se intampla in ziua de azi. Pentru ca judecam, suntem prosti, ignoranti, avem idei preconcepute si alegem sa ne identificam ca noi vs. ei, unde „noi” suntem superiori si „ei” sunt inferiori si trebuiesc inlaturati.

Rostul spovedaniei

   Spovedania este un ritual in unele culte religioase la crestini care consta in marturisirea pacatelor de catre penitent in prezenta unui unui preot. Despre spovedanie se spune si ca este o taina sfanta, o marturisire extrem de importanta pentru credincios, marturisire ce nu trebuie, sub nicio forma, dezvaluita de preotul duhovnic. Popii spun ca toate pacatele spovedite sunt iertate de dumnezeu prin intermediul lor, apoi, trebuie uitate si, mai ales, nerepetate, pentru ca de la o spovedanie la alta sa se vada o evolutie in plan spiritual.

    Acest cult al confesiunii de-a lungul timpului a fost de mai multe ori upgradat! La inceput, penitentii isi spuneau pacatele cu voce tare in fata obstii crestine, apoi urmau o perioada de post si incercare, iar la sfarsitul perioadei, episcopul le dadea dezlegarea, reintegrandu-i in biserica. In jurul anului 600 e.n. odata cu introducerea notiuni de iad (Teoriaevolutiei bibliei) au inceput sa se practice marturisirile nepublice, sa se scrie chear indreptare de spovedanie. (indreptar spovedanie actual aici - eu am crezut ca mor de ras)

Cateva pacate din ,,Lista de pacate''

- Am fumat. M-am drogat (fumatul si drogurile sunt sinucidere). Am vandut tigari si/sau droguri.

- Am vorbit cu mai multe intelesuri.

- Am inselat statul, depunand declaratii de venit false.

- Daca mi-au venit in gand pacate, m-am indulcit gandindu-ma la ele, in loc sa le alung imediat.

- Nu mi-a fost gandul la slujba. M-am uitat ce fac altii, cu ce sunt imbracati.

- M-am ametit la cap cu bauturi alcoolice. M-am imbatat. Am si varsat dupa aceea.

- N-am pastrat curatie cu sotul (sotia): miercuri, vineri, sambata, duminica, luni; in cele 4 posturi de peste an; in timpul sarcinii si al ciclului lunar

- Am facut pacatul onaniei ca sa nu fac copii, adica: am folosit prezervativ sau am varsat samanta afara ca barbat, iar ca femeie am folosit diafragma.

- M-am impreunat cu sotul (sotia) de mai multe ori in 24 de ore.

- Am ganduri de desfranare cu persoane de sex opus sau de acelasi sex. Cand imi

vin aceste ganduri, nu le departez, ci ma indulcesc cu ele, desi n-as vrea sa fac

pacatul.

- Am pipait alt trup pentru a simti si provoca placeri de desfrau.

- M-am culcat cu femeia mea dupa ce am divortat de ea.

- Am facut pacatul malahiei singur(a) (adica atunci cand o persoana isi provoaca placere singura, masturbare). Acest pacat se numeste curvia cu diavolul.

- Am facut pacatul gomoriei (prostii cu gura, sex oral).

- Am preacurvit cu animale, pasari (zoofilie), cu copii (pedofilie)

- Am privit filme, poze cu prostii. Am in casa poze, statui cu prostii.

- Am privit cu placere cum se impreunau animalele.

..........................................................................................................

    De la inceputul inceputului omenirii si pana astazi sunt niste reguli universal valabile si oamenii sunt inca condusi de aceleasi instincte primare. Informatia a fost tot timpul factorul cel mai important in jocul puterii si cine o detinea, detinea si controlul. Totul era bazat pe psihologie, pe manipularea tuturor sentimentelor umane, de la bucurie la tristete, de la indoiala la vina si cel mai important manipularea prin frica. De aici a venit si ideea geniala a bisericii de a folosi cultul confesiunii in favoarea lor astfel incat cele mai ascunse secrete al omului le erau dezvaluite datorita credintei in iertare, secrete pe care le foloseau apoi impotriva celor care le revelau.

    Biserica neaga lucrul acesta si varianta oficiala este ca popa nu are voie sa divulge pacatele enumerate de penitent la spovedanie nici inainte autoritatilor, chiar daca ar fi expus sa-si piarda viata! Nici pentru scopuri considerate utile pentru penitent, popa nu trebuie sa comita acte de indiscretie. Daca preotul nu pastreaza secretul marturisirii, pedeapsa este extrem de aspra si poate merge pana la caterisire. Dar printr-o circulara a Patriarhiei, din anul 1956, care nu a fost abolita nici astazi, popii sunt obligati sa raporteze imediat ,,autoritatilor'' daca in cursul spovedaniei au fost mentionate subiecte de domeniul sigurantei statului, crime, sau tradari de stat. Unde este taina?

    Biserica a catalogat internetul si calculatorul ca unelte ale diavolului dar tot cu aceleasi unelte incearca sa isi mareasca influenta. Mai nou au aparut pagini unde se pot ierta pacatele on-line. Pacatele pot fi marturisite din tastatura, iar credinciosii primesc raspunsurile asteptate, dar si canoanele, din partea lui popa-blogger. Pentru cei care simt, totusi, nevoia unei legaturi face-to-face, popii virtuali au inventat spovedania la webcam... un alt fel de videochat. A aparut aplicatia pentru marturisirea pacatelor pentru smartphone si tableta. Daca ai gresit cu ceva, bifeazi intr-o lista de pacate ce ai gresit si apesi butonul trimite si gata esti iertat si poti sa o iei de la inceput cu pacatuitu'. Cu ajutorul tehnologiei se iarta de 10x10³ mai multe pacate ca inainte.

   Oricine poate vedea (daca ar vrea) ca popi fac orice pentru bani: ,,sfintesc'' bordelurile, masinile, armele ... cam orice se poate sfinti. Popi nu au nici o autoritate morala, daramite spirituala pentru a ierta ceva in numele altcuiva. Spovedania nu are efect iar oamenii sunt declarati „iertati” de catre popi, dar ei continua in general acelasi mod de viata ,,pacatuind'' mai departe. Nu exista o cainta autentica si o schimbare a vietii, ci canoane cu pedepse fara rost si fara rod iar popi traiesc in lux si nepasare ma departe! Toti cei care se duc la spovedanie fac un ritual fara rost, si care nu duce la o viata sfanta, ci la sustinerea inselaciunii, dandu-le oamenilor o amagire si o siguranta falsa!

Problema raiului

    Omul a fost preocupat din toate timpurile de viata sa de dupa moarte. Raiul este parte integrata din fiecare religie aparand sub diferite denumiri si acolo recompensele vor fi proportionale cu faptele din viata pamanteasca, fapte care sunt roadele vointei noastre constiente si libere. Este usor de inteles de ce notiunea de rai este asa de atractiva. Cine nu-si doreste sa dainuiasca vesnic, lipsit de griji, fericit?

    Sa trecem peste lipsa dovezilor care sa ateste ca un astfel de loc ar putea sa existe si sa exploram dimensiunea logica a acestui ipotetic spatiu.

    Empatia, compasiunea pentru semenii aflati in suferinta reprezinta una dintre principalele calitati necesare accederii in rai. Se presupune ca virtuosii, dupa o viata plina de fapte marete, dovedindu-si atat credinta in divinitate cat si compasiunea pentru semenii sai vor ajunge in rai. Sau mai bine zis, sufletele lor vor ajunge in rai. Se pune intrebarea ce existenta vor avea aceste suflete odata ajunse in locul fericirii supreme? Cum vor putea ele sa fie fericite stiind ca miliarde de alte suflete ard in iad, mistuite de focul gheenei dupa o viata pacatoasa? Se presupune oare ca sufletele celor plini de compasiune isi pierd instantaneu capacitatea de empatizare cu sufletele semenilor din iad? Cum va putea oare sufletul mamei virtuoase sa fie fericita in rai cand sufletul fiului ei, rocker, arde pentru o vesnicie in cazanele diavolului?! Pentru a reconcilia aceste conditii incompatibile, suntem obligati sa presupunem ca sufletele sunt intr-un fel "lobotomizate emotional" instantaneu odata cu intrarea in paradis, uitand atat de existenta raului in sine cat si de existenta vietii de pe Pamant, cu tot ce presupune ea.

    Sa trecem totusi si peste aceste fracturi de logica si sa ne ducem rationamentul critic mai departe. Biserica ne invata ca omul trebuie sa-si infranga dorintele neconforme dogmei, sa duca o viata virtuoasa in speranta mantuirii. Asadar, daca duci o viata sfanta si-ti infranezi toate dorintele neconforme credintei, ajungand in rai vei descoperi ca nu ai cum sa fii fericit deoarece nici acolo nu te vei putea manifesta liber.

    Sunt preoti care ridica si mai mult stacheta si pretind ca nu ajungi in rai decat daca reusesti sa nici nu mai poftesti la ceea ce nu este conform dogmei. Dupa ei, ajungi in rai doar daca de-a lungul existentei tale pamantene ajungi sa-ti reprimi atat de mult dorintele neconforme credintei incat reusesti sa nici nu-ti mai doresti altceva decat o viata de sfant. Astfel, odata ajunse in rai, sufletele ar duce o existenta uniforma, neschimbata in timp, fara sa-si doreasca schimbare si fara nevoia de reguli care sa interzica deviatia.

    Raiul isi schimba constant forma odata cu trecerea vremii. Cei care au scris biblia, traiau intr-o zona aproape desertica, asadar raiul lor era un loc cu izvoare, rauri, fantani si oaze. Astazi, sinucigasii islamisti cred ca raiul este un loc cu placeri sexuale, in care nici mai mult nici mai putin de 72 de fecioare supuse ii satisfac martirului cele mai ascunse placeri. Fiecare vede in rai o salvare, si tot cea ce nu poate avea in timpul vietii. Raiul este o reprezentare dupa standarde pur umane si, la urma urmei, o inventie omeneasca de la un capat la celalalt, din pura nevoie.

    Multe dintre religii spun ca, daca nu esti membru al cultului lor, vei ajunge in iad. De vreme ce exista mai multe religii si cum oamenii nu apartin doar unei singure religii, putem sa ne imaginam ca nici un suflet nu ajunge in rai. Asa cum spunea un intelept ... ,,un loc in care ne ducem cu totii ... nu poate fii un loc rau ... nu-i asa?’’

Dumnezeul lui dumnezeu !

Un clip postat pe youtube din 2013 care are peste 2 milioane de vizualizari si peste 23 de mii de comentarii.

Sursa conceptelor bine si rau

    De unde stim noi oamenii ce este bine si ce este rau? Cum se cuvine sa ne comportam? Daca este moral sa ne insusim bunurile altuia sau daca ne este permis sa profitam de pe urma naivitatii celorlanti? Pentru o fapta rea, care ar fi pedeapsa ,,potrivita’’?  La aceste intrebari, credinciosii nu au niciun dubiu: toate raspunsurile vin de la dumnezeu. Credinciosul de orice confesiune este convins ca notiunile de bine si rau sunt date de dumnezeu iar fara interventia divinitatii omul nu ar fi decat o bruta insensibila.

    Fiecare religie pretinde ca este detinatoarea adevarului adevarat! Marea intrebare este: care zeu este cel adevarat si al carui cuvant trebuie sa-l urmam? Jehova, Allah, Buddha, Brahma sau poate Jupiter, Zeus, Thor? Intampinam dificultati mari daca dorim sa alegem rational, in conditiile in care raspunsul la acesta intrebare l-am primit deja in primii ani de viata, fiecare dupa religia in care a fost crescut. Daca suntem educati in familii crestine, il alegem pe Jesus, daca suntem educati in familii musulmane, il alegem pe Allah … etc. Stim doar ce ni se spune de catre familie, biserica, scoala ca este bine. In acest fel, conceptiile noastre despre bine si rau se trag de fapt din moralitatea comunitatii in care am fost crescuti.

    Ne trebuie doar putina imaginatie si ceva obiectivitate pentru a ne inchipui ca ne-am fi nascut intr-un stat islamic, in mijlocul talibanilor, iar intreaga noastra educatie s-ar rezuma la invatatura unui imam semianalfabet care pretinde ca ne transmite cuvantul divin al profetului. Cu mare probabilitate, la ora asta am planifica atacuri cu bomba asupra necredinciosilor ca, conform cartilor sfinte ar trebui omorati si schinjuiti pentru a le salva sufletele si, daca ne-ar mai ramane timp, am fugari nefericitele femei care au indraznit sa iasa din casa neacoperite din cap si pana in picioare. Si toate astea in numele divinitatii.

    Standardele morale sunt destul de schimbatoare in timp, ele evoluand odata cu influentele sociale, etnice, tehnologice la care este supusa societatea. Analiza tuturor textelor religioase, inclusiv a coranului si a bibliei, ne furnizeaza si alte dovezi ca acestea reflecta moravurile vremurilor in care au fost scrise. In perioada in care a fost scris vechiul testament, infanticidul si chiar genocidul in numele credintei reprezentau idealuri de moralitate. Astazi, pentru aceleasi gesturi, societatea l-ar condamna pe faptas la ani grei de puscarie sau l-ar interna intr-un ospiciu. Noul testament, scris la cateva secole dupa cel vechi, reprezinta un mare pas inainte in ceea ce priveste standardele de moralitate. Nici nu este de mirare. Intre timp, societatea evoluase, ideile despre bine si rau se modificasera si ele.

    Biserica anglicana nu demult a admis patrunderea femeilor in randul clericilor, la un secol distanta fata de legiferarea votului universal. In Romania, dreptul femeilor la vot a fost legiferat ceva mai tarziu decat in Marea Britanie dar biserica ortodoxa este inca foarte departe de a accepta ideea de femei-preot. Astfel putem spune ca ortodoxia este mai impermeabila decat anglicanismul, sau mai degraba putem afirma ca societatea romaneasca inca nu priveste femeia pe picior de egalitate cu barbatul.

    De regula, intr-o comunitate suficient de bine definita si omogena, se ajunge daca nu la un consens general atunci macar la unul majoritar. Sa luam un singur exemplu: in urma cu cateva decenii, se punea accent pe virginitate. Domnisoarele trebuiau sa fie ,,fete mari’’ pana in noptea nuntii, iar cele care nu se conformau se faceau de rusine si erau aratate cu degetul. Astazi, odata cu revolutia tehnologica care ne-a adus lumea in casa prin intermediul internetului, televizorului, oamenii au adoptat multe dintre legile si moravurile lumii civilizate iar femeia este privita ca egala barbatului. O domnisoara care schimba des prietenii nu mai starneste atatea discutii ca inainte.

    Majoritatea teologilor contemporani se grabesc sa specifice ca biblia nu trebuie luata ad litteram. Textul ar trebui ,,interpretat’’, ,,distilat’’ pentru a ramane esenta invataturii primite de la dumnezeu. Tocmai aici este problema! Interpretarea este facuta de oameni, membrii ai societatii contemporane, in functie de normele de moralitate acceptate astazi. In esenta, aceste notiuni de bine si rau sunt definite de societatea in care traim prin interactiunile complexe la care sunt supusi membrii ei. Ce le convine si este compatibil este luat ca atare iar ce nu, teologi rup logica si bunul simt si vin cu niste interpretari una mai nastrujnica ca alta.