Dienstag, 27. Dezember 2016

Loto

Una dintre cele mai vechi mentiuni despre un joc asemanator se gaseste intr-o antologie de texte antice chinezesti datat inca din timpul dinastiei Han. Participantii la acest joc de loto trebuiau sa nimereasca o selectie (extragere), facuta de persoane fara vedere, dintr-un sir de peste 120 de semne distincte. Scopul acestui joc, surprinzator, era finantarea Marelui Zid Chinezesc. In Roma antica, in vremea imparatului Nero (secolul I e.n.), loteriile sau jocurile la loto, erau legate de anumite sarbatori religioase, precum Bacanalele in cinstea lui Bachus, sau Saturnaliile, sarbatoare dedicata zeului Saturn. Cu aceste ocazii, imparatul Nero a creat acest tip de loterii, cu mii de bilete zilnic, castigurile fiind cai si sclavi.

Jocul de loto in sine sau diversele loterii au reaparut mult mai tarziu, in perioada Renasterii. Din textele istoricilor, din anul 1466, la Bruges (un oras aflat pe teritoriul de astazi al Belgiei), au inceput se se organizeze diverse loterii pentru strangerea de fonduri destinate ajutorarii saracilor. Francisc I, regele Frantei, in timpul campaniilor sale militare in Italia, in secolul al XVI-lea, a descoperit aceasta interesanta practica si s-a hotarat sa o adopte si in Franta, gandindu-se ca ar fi o metoda mai mult decat eficienta de a mari veniturile regalitatii.

Biserica a interzis astfel de jocuri pe care le considerau reminiscente pagane dar neexistand un sistem de imprumut public sau vreun sistem bancar, anumite loterii erau organizate chear de biserica, in ideea ca si-ar fi putut asigura astfel niste venituri suplimentare, fara sa apeleze la bugetul regal sau la cel al familiilor nobiliare. In tot acest timp, aceste jocuri loto au creat nenumarate discutii aprinse, uneori chiar si violente, multi considerand ca aceste jocuri sunt imorale, creeaza dependenta, ii saracesc pe unii, predispun la frauda etc. In pofida tuturor acestor tipuri de dezbateri, in secolul al XIX-lea, jocul de loto castigase aproape intreagul continent european. Pasiunea pentru acest joc a explodat cu adevarat atunci cand pentru prima data in istoria consemnata, in anul 1933, un francez castiga la loto peste cinci milioane de franci, o suma incredibila la acea data, pe un bilet la loto care se putea achizitiona la vremea respectiva, cu 10 franci.

Dupa cum se poate vedea si in scurt istoricul de mai sus, de la inceput, aceste loterii au fost facute cu scopul ca organizatorii sa isi sporeasca averile nu ca sa imbogateasca pe cineva si de aceea statul a interzis prin lege jocurile de noroc, iar loteriile au cazut in dizgratia publicului. In jurul anului 1930 restrictiile au fost ridicate si au fost legalizate aproape toate tipurile de jocuri de noroc. Decizia de a legaliza jocurile de noroc a fost destinata contracararii retelei de colectare abuziva, gestionata de criminalitate, si umplerii astfel a visteriei statului, dar masura s-a transformat in cea mai simpla oportunitate de a spala bani. Biletele la loterie nu au scapat de crima organizata. La prima vedere, pare extrem de greu ca acest joc sa fie folosit in operatiuni de spalare de bani. Totusi s-a gasit si aici o solutie …
In colaborare sefii de agentii au format retele de jucatori la loto in care, printr-un anumit sistem si un anumit numar de oameni, se joaca mii de bilete acoperind toate variantele. Pentru a cumpara bilete care sa acopere toate variantele este nevoie de o suma mult mai mare decat castigul propriuzis. De exemplu la un castig de 5 mil e nevoie de 15 mil pentru a cumpara bilete cu toate variantele. Va intrebati acum cine e asa de prost sa plateasca 15 mil si sa castige 5 mil ! Simplu, cineva care are nevoie bani curati: un intreprinzator cu prea multi bani la negru, un functionar public sau un politician care are o mita de investit. Toti acestia sunt sunt gata sa cumpere „biletului de aur” pentru a fi aratat in cazul unor controale fiscale sau investigatii.
O alta varianta este ca biletul castigator sa fie vandut chear de norocos unui alt ,,pasionat’’ de loterie. Acesta face o oferta greu de refuzat: potul biletului plus 15-25%. Potrivit expertilor, acesta este comisionul-standard pentru operatiunile de spalare de bani. Un castigator din Galati care zic ei nu s-a prezentat sa revendice premiul sau ca a pierdut biletul, la Brasov o pensionara ar fi castigat si nu si-a dorit sa-si spuna identitatea, la Cluj a castigat un tanar de 19 ani, la Bucuresti a castigat Ogica! Ne intrebam de ce nu se ,,castiga’’ nimeni si in localitati mai mici. Pai aici toata lumea l-ar cunoaste pe presupusul castigator si si nu se mai poate face nimic. Mai sunt cazuri in care, ii surade norocul si cate unui om de rand la care nu se poate ajunge, dar la scurt timp dupa, ii surade si nenorocul. Sunt relatate cateva cazuri in presa in care castigatorul dupa ceva vreme a ramas sarac si la mai parasit si nevasta.

In fiecare an, criminalitatea organizata spala cu ajutorul jocurilor de noroc zeci de milioane de euro, rodul prostitutiei, traficului cu droguri, santaj, mita si furt. Statul reuseste rareori sa confiste acesti bani, deoarece este greu de dovedit in justitie ca cel acuzat nu a tras cu adevarat biletul norocos. In romania la ora actuala loto este cel mai sigur canal utilizat de evazionistii fiscali, astfel incat sa justifice provenienta castigurilor ilicite.

Montag, 19. Dezember 2016

Sarbatori de Iarna


Ziua de Craciun este o zi in care crestinii comemoreaza nasterea lui Jesus, figura centrala a crestinismului. Astazi, dupa doua mii de ani, crestini cred ca in 25 decembrie sarbatoresc nasterea lui Jesus. La acea data era mult prea frig pentru pastori sa iasa cu oile pe timp iarna la pascut si e sigur ca Jesus (daca a existat) s-a nascut in alta perioada a anului si nu iarna pe 25 decembrie …

Primii crestini nu au sarbatorit niciodata ziua de nastere a lui Jesus pentru ca acestia credeau intr-un singur dumnezeu adevarat, care nu are inceput si nici sfarsit si astfel nici zi de nastere. In anul 320, Papa Iulius I a mentionat 25 decembrie ca data oficiala a nasterii lui Jesus, iar Constantin cel Mare, primul imparat crestin al Romei, a introdus in 325 aceeasi zi ca data fixa de sarbatorire a Craciunului. De atunci craciunul este o sarbatoare crestina celebrata la 25 decembrie (in calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (in calendarul iulian) in fiecare an.

Sarbatorile necrestine  aveau legatura cu solistitiul de iarna, care desi in zilele noastre are loc in 21, uneori 22 decembrie, conform calendarului Iulian, dupa care era masurat timpul in acea vreme, solistitiul de iarna era atunci la 25 decembrie. Majoritatea religiilor necrestine celebrau nasterea zeilor lor pe 25 decembrie. In Roma Antica, in apropiere de 25 decembrie (17dec-23dec) avea loc o sarbatoare numita Saturnalia, una din cele mai mari sarbatori ale anului. Nasterea lui Mithras era de asemenea sarbatorita tot la 25 decembrie, cand lumea cea veche sarbatorea cresterea luminii, care biruieste fortele intunericului. Nasterea lui Dionysos era in 6 ianuarie, cand pamantul, luand chip de femeie, l-a zamislit prin trimiterea ploii din cer iar izvoarele cele sfinte au tisnit vin tamaios in loc de apa obisnuita.
Fiecare noua comunitate de crestini a dat valente noi sarbatorii Craciunului, in functie de traditiile si obiceiurile pagane din momentul convertirii. Asa se face ca ritualurile specifice sunt complexe si numeroase, in parte de origine precrestina sau de provenienta nedeterminata, menite sa-l apere pe om de tot raul prin mijloace magice.

Jesus e recunoscut si respectat de musulmani ca profet. Coranul sustine si povestea nasterii lui miraculoase dintr-o mama virgina. Pentru musulmani el este unul dintre cei 25 de profeti mentionati in Coran, ultimul dintre ei fiind Muhammad. Acesti profeti si mesangeri au fost trimisi la grupuri specific de oameni, cu exceptia profetului Muhammad care a fost trimis intregii umanitati. Jesus a fost trimis Evreilor. Totusi ei nu ii sarbatoresc ziua de nastere, nici a lui Muhammad, nici a unui alt profet.

Popularitatea Craciunului se datoreaza unei campanii de marketing facuta de catre Coca-Cola care, speculand o mai veche traditie, l-a inventat pe Mosul Craciun modern, cel care aduce daruri tuturor copiilor pamantului, imbracat in straie rosii si barba alba. Asa se face ca, din dragoste si bine intentionati, parintii de astazi le implementeaza de buna voie propriilor copii acest program consumerist, conform caruia bunatatea si bucuria sunt strans legate de bunurile materiale. Daca nu va dati prea bine seama de acest aspect, priviti cu atentie isteria de Craciun: trafic infernal, goana nebuna dupa cadouri, gramezi de bani cheltuiti pe tone de lucruri inutile... In felul acesta, strategii marketingului s-au asigurat ca manipularea lor ajunge la tinta - la cei mai tineri membri ai societatii, desigur, totul ambalat intr-o frumoasa ,,poleiala’’ de magie si sarbatoare.

Craciunul este un moment de bucurie intensa in care uitam de viata noastra obisnuita. Devenim astfel ceea ce suntem cu adevarat: fiinte umane pline de iubire, generozitate, puritate si deschidere sufleteasca … bla, bla, bla. Sub pretextul trairii din inima se aluneca foarte usor in tiparele subconstientului care au doar aparenta de traire din inima si, suntem facuti sa credem ca viata nu are momente speciale, si ca trebuie sa vina Craciunul sau alte sarbatori ca sa ne dea voie sa ne accesam bucuria, generozitatea si dragostea fata de cei din jur. Intreaga poveste istorico-mitologica a celebrarilor la vremea Solstitiului de Iarna arata cat de atasati suntem de asemenea prilejuri de intalnire. Asta sunt sarbatorile: prilejuri de intalnire pentru unii, intalnire cu divinitatea pentru altii. Sentimentul apartenentei la grup – una dintre cele mai insemnate nevoi sufletesti ale omului – este folosit ca o unealta atingand latura sensibila si ne face usor de expoatat de catre religile organizate si marile concerne. 

Donnerstag, 3. November 2016

Au furat din biserica si i-a lovit fulgerul

Userul ,, Ganduri din Ierusalim‘‘ a postat pe canalul sau de youtube un clip cu titlul  ,,Au furat din biserică şi i-a lovit fulgerul’’ in care o masina se pare ca e lovita de un fulger. Dar in videoclip nu se poate vedea clar ce se intampla si de accea titlul joaca un rol foarte important fiindca iti sugereaza ce sa vezi. Daca titlul era ,,Explozie violenta de cauciuc’’ majoritatea asta vedeau.


La descriere a scris urmatoarele :
,,Un grup de bărbaţi mascaţi au jefuit o biserică din Sankt Petersburg. Imediat poliţia a început să-i urmărească pe străzi cu mare viteză. Urmărirea a fost întreruptă însă când un fulger a distrus maşina şi i-a ucis pe toţi hoţii care se aflau în ea. Potrivit informaţiilor poliţiei, o altă maşină a mai fost distrusă în urma fulgerului care a lovit maşina hoţilor’’.

    Cu toate ca clipul este de aproape 2 ani postat si are 57.500 vizualizari nu are nici un comentariu! Marea majoritate a celor care au vizionat clipul banuiesc ca au fost oite speriate, minunandu-se de puterea lui dumnezo’, scuipand in san in timp ce isi faceau cruce, zicandu-si cata dreptate exista in lume si ca dumnezeu ii pedepseste pe pacatosi. (amin).

    Un om intreg la cap stie ca sigurul care arunca cu fulgere e Zeus. Si pana la urma ce treaba avea Zeus, stapanul cerului si conducatorul tuturor zeilor, sa pedepseasca niste oameni care au furat din lacasul de cult al altui zeu ? Sau poate Yahwe a apelat la Zeus sa-l ajute sa-i prajeasca pe pamantenii care au avut curaj sa-l sfideze, savurand apoi fumul cu miros de carne arsa alinandu-si un pic setea de razbunare…

    Un comentariu din partea mea la acel clip ar fi fost de prisos. M-as fi ales numai cu insulte si blesteme (ceea ce acum m-i se pare normal) din partea celor spalati pe creier de religie. Trebuie sa fi orb sa crezi in dumnezeu si sa nu deschizi tu ochii si sa iti cauti raspunsurile … sa realizezi ca religia nu este nimic mai mult decat superstitile unor oameni primitivi care nu aveau explicatii la mai nimic din jurul lor …. fulgere, cuteremure, vanturi fiind interpretate ca mofturi ale nu stiu ce zeitati.

Montag, 10. Oktober 2016

Fluorul

Fluorul, clorul, bromul si iodul sunt patru substante care leaga foarte usor cu alte metale dand nastere la diverse saruri si combinandu-se cu hidrogenul genereaza acizi puternici ca acidul fluorhidric, acidul clorhidric, etc.  Aceste substante se mai numesc si halogeni ( din cuv. grec halos = mare,sare) datorita capacitatii lor de a genera saruri.
Fluorul este unul din halogenii cei mai electronegativi ,de aceea reactioneaza foarte usor cu marea majoritate a  elementelor. Este un gaz biatomic, toxic, coroziv si cu miros penetrant. Este elementul chimic pe care-l gasim in Tabelul Periodic al Elementelor cu simbolul F si care are numarul atomic 9. Este un gaz de culoare galbena, otravitor si este elementul chimic cel mai reactiv si cu cea mai mare electronegativitate. In forma sa pura este extrem de periculos, cauzand grave arsuri chimice la contactul cu pielea. Fluorul poate forma compusi cu marea majoritate a elementelor, incusiv cu xenonul  si radonul.  Chiar in conditii ca : intuneric si temperatura scazuta, fluorul produce explozie in contact cu hidrogenul. Fluorul se gaseste intotdeauna in combinatii cu alte elemente, in special silicati, de aceea nu poate fi pastrat in vase de sticla. In solutii, fluorul se gaseste in mod comun ca ioni fluor.  Fluorurile sunt compusi ce combina acest ion cu radicali incarcati pozitiv.

In natura se gaseste in minerale, in ape , in organismele vegetale, in scheletele si in dintii animalelor. Sta la baza formarii gazelor neurotoxice : Soman si Sarin. Fluorurile sunt otravuri corzive care produc serioase efecte asupra organismului in timp.                         
Alte utilizari :          
-  fluorul este folosit la producerea teflonului si a freonului
-  fluorul monoatomic este folosit la producerea de semiconductori              
-  impreuna cu compusii sai, fluorul este utilizat la  productia de uran, si in plus la  producerea altor 100 de materiale                       
-  hidrofluorclorocarburile sunt utilizate la producerea instalatiilor de aer conditionat si la referigerare, clorofluorcarburile au fost interzise a mai fi folosite  pentru aceste instalatii deoarece contribuie la crearea gaurii in stratul de ozon    
-  fluorura de sodiu a fost folosita ca insecticid pentru gandaci                                   
-  alte fluoruri sunt adaugate in pastele de dinti   

Fluorul are efecte nocive asupra sistemului nervos central, este cauza simptomelor de alterare comportamentala si a deficitului cognitiv. Este bine cunoscut  (stiintific) ca fluorul este un neurotoxic in dezvoltare, mai precis, fluorul in doze mici, care nu sunt toxice pentru mama (luat pe scurt timp) are efecte asupra sistemului nervos al fatului, astfel ca la copil se va manifesta printr-un coeficient scazut de inteligenta si alterari comportamentale. Fluorul este cancerigen, in special pentru oase si ficat; in plus mai are si capacitatea de a inhiba sau altera numeroase enzime, necesare functionarii normale a organismului : metabolismul, cresterea si reglarea celulara. Acumularea sa in glanda tiroida duce la dezechilibre hormonale si aparitia cancerului la tiroida.  Este de asemenea asociat cu bolile autoimune (osteoporoza) si osteosarcoma (cancerul osos). Odata ingerat, fluorul se depoziteaza in tesuturile osoase ale corpului (dinti si oase) si in glanda pineala (care controleaza pubertatea). Efectele adverse se observa de obicei numai dupa un timp mai lung.

         Inaintea fluorului a fost cazul mercurului. Acesta era folosit ca tratament  in numeroase situatii, de la taieturi la sifilis. Era considerat sigur si eficient. Chiar si in cazul sifilisului, pe cat de grava era boala, tratand-o cu mercur s-a dovedit a fi mai rau decat boala insasi. Cand s-a recunoscut in sfarsit ca fiind ceea ce era de fapt :  o otrava, s-a incetat sa mai fie folosite medicamente pe baza de mercur. Fluorul provoaca daune neuronale si este periculoas doar cand ajunge in organism in cantitati mari.

Cantitatile de fluor din apele minerale din Romania: (concentratia de fluor mg/l)

Perla 0,4788 !
Dorna 0,2736 !
Carpatina light 0,2
Poiana Negri 0,2
Biborteni aqua magnezia 0,2
Bonaqua 0,18
Biborteni aqua viva 0,18
Harghita 0,18
Carpatina forte 0,13
Borsec 0,06
Perla Harghitei 0,02
Izvorul minunilor 0,01
Zizin 0,01
Bucovina 0,01
Izvorul alb 0,01
Perla sport 0,01

Doza toxica cu efect toxic subletal 1 mg/kg corp
5 mg/kg corp doza toxica ce necesita tratament de urgenta
5-15 mg/kg corp doza letala (pentru copii si 5 mg/kg corp este letala)

Sonntag, 2. Oktober 2016

Stele verzi !


Cu totii am auzit de expresia ,,a vedea stele verzi’’ si o parte din noi chear au vazut la propriu, dureaza cateva secunde si apar in vederea periferica. Senzatia de a vedea astfel de stelute si flash-uri se numeste fotopsie. Ochii si creierul functioneaza impreuna pentru ca noi sa intelegem ce se intampla in fata noastra. Acea parte a creierului ce se ocupa de ceea ce vedem se numeste lobul occipital si se afla in partea din spate a creierului. Rolul sau este de a prelua informatiile ce vin de la retina si de a le transforma in ceva ce putem intelege. 
Deci, inainte de a sti ca in fata ochilor se gaseste pisica neagra si ca aceasta rontaie un cablu electric, retina trebuie sa absoarba lumina, sa o transforme intr-un semnal chimic, apoi intr-un impuls electric, toate astea inainte de a o trimite spre creier pentru interpretare. Lobul occipital va spune atunci, da, pe baza acestei informatii, aceea este o pisica si incearca sa se sinucida.



Cel mai simplu putem vedea ,,stelute verzi’’ cand ne frecam ochii dimineata. Retina se activeaza in acelasi mod ca atunci cand percepe lumina. Acest lucru se datoreaza faptului ca retina stie de fapt un singur lucru: percepe lumina, sau nu. Asa ca atunci cand aplicam presiune asupra sa, putem sa o facem sa creada ca a fost comutat intrerupatorul. Retina, inselata, trimite creierului un mesaj cu subiectul „lumina!”, dar fara continut. Asa ca asta vedem: lumina, pe fundalul pe care il poate intelege creierul nostru.

Daca ne lovim cu capul de mobila atunci cand ne aplecam sa ne legam sireturile, spre exemplu, capul se opreste brusc, dar creierul continua sa se miste. Creierul este inconjurat de un lichid cefalorahidian care il protejaza sa nu se loveasca de craniu. Este necesara o lovitura destul de serioasa pentru ca lichidul cefalorahidian sa nu reuseasca sa protejeze creierul si el, in urma lovituri, raspunde intr-un mod in care este obisnuit sa o faca, in acest caz generand o reprezentare vizuala ,,o ploaie de stelute colorate’’.

Aparitia unor ,,stelute scanteietoare’’ in campul vizual ar mai putea fi cauza unei afectiuni mai putin cunoscute numita migrena oftalmica. Simptomele migrenei oftalmice sunt destul de impresionante, avand in vedere ca sunt asemanatoare cu halucinatiile. Din fericire, nu dureaza mult. Problema este durerea de cap ce urmeaza dupa aceea.

Cel mai interesant caz este cel al cosmonautilor in timpul misiunilor in spatiu. La peste 200 km altitudine, radiatile care nu sunt de o valoare asa mare care sa ii inbolnaveasca efectiv, aduc anumite neplaceri organizmului. Ajunsi in spatiu ei vad ,,stelute si scantei’’ in fata ochilor, la propriu. Aceasta se datoreaza particulelelor din radiatia cosmica corpusculara (paticule din atomi) care lovesc retina si se transmite o informatie cereierului ca si cand ar fi o lumina in fata ochiului. Aceste particule din radiatia cosmica trec de retina si lasa niste punctele de condensare pe cristalin. Dupa cativa ani de la expunere, majoritatea celor care au zburat in spatiu au probleme cu ochii.  Mai mult de jumate din cosmonautii care au zburat in spatiu au fost deja operati de cataracta.

Creierul aduna informatiile pe care le primeste si le organizeaza in asa fel incat sa aiba sens pentru noi. Se spune ca o imagine face cat o mie de cuvinte, lucru care este adevarat, deoarece creierului ii este mai usor sa retina o imagine decat ceva scris. Exista un sistem de verificari si echilibru in creier, pentru a filtra si analiza mesajele primite de la receptori. Daca se pierde aceste limitari, de exemplu daca cineva este chiar numai legat la ochi, atunci creierul vizual poate incepe sa lucreze pe cont propriu si sa utilizeze memoria si imaginatia pentru a crea halucinatii. 

Dienstag, 6. September 2016

A fost odata ca niciodata ...

Pe vremea cand sa scris biblia, pamantul era plat si lat, Yahweh (dumnezeu) sedea pe un tron deasupra boltei ceresti si stia totul pentru ca vedea totul, in acelasi timp era atotputernic pentru ca intervenea in mod supranatural cand si cum vroia el (tunete si fulgere, cutremure, vanturi puternice …).



Dex
Dumnezeu (in religiile monoteiste) 1. Fiinta suprema personala, cauza transcendenta primordiala, principiu fundamental al existentei si ordinii universale, creator si judecator al lumii, binele absolut si principiu al mantuirii care actioneaza in istorie. In religia crestina dumnezeu care este unic, dar in acelasi timp intreit in: tatal, fiul si duhul. 2. Fiinta supranaturala, considerata in credintele religioase drept creatoare a lumii si cea care determina destinul oamenilor.

Definitie wikipedia
Dumnezeu este fie termenul prin care se face referire la divinitatea suprema a celor trei religii monoteiste avraamice: iudaism, crestinism, islam, fie un termen sinonim cu acela de „divinitate, zeitate, zeu/zeita”. (aici nu prea e clar!)

Definitie stiintifica posibila
O ,,energie‘‘ capabila sa actioneze de la nivelele subatomice cele mai intime pana la nivelele superioare limitelor universului, energetic si dimensional vorbind, in sensul ca este capabila sa intervina, sa modeleze universul micro, nano, pico sau oricat de jos si universul macro, mega, tera, peta, exa sau oricat de sus, in toate limitele lui fara sa-i afecteze in sens distructiv integritatea. Aceasta ,,energie‘‘ poseda ratiune, vointa, logica, deci cu alte cuvinte actioneze cu consecventa sinergica cu o finalitate bine definita.

In biblie Yahweh e pezentat ca fiind o entitate/deitate asemanatoare fizic omului. Este prezentat in general sub imaginea unui batran cu barba. Recunoscand insa ,,insusirile” sau ,,atributele” lui dumnezeu, oamenii, cu deosebire crestinopatii, se straduiesc sa descrie acele calitati care il deosebesc pe Yahweh de celelate fiinte. 
- este omni-potent, adica detine toata puterea si poate face orice doreste.
- este omni-prezent, el fiind oriunde si oricand.
- este omni-scient, el cunoscand trecutul, prezentul si viitorul.

La inceputul inceputului trebuia sa existe ceva ,,ne-cauzat” care sa fi fost sursa a tot ceea ce a aparut si exista. Credinciosii sustin ca acel ceva ,,ne-cauzat” nu poate sa fie altul decat Yahweh. Ei sustin sus si tare ca la inceput a fost Yahweh, gata batran cu barba si cu toate de ,,omni’’! El este stapanul suprem care pe baza neascultarii creaturilor, pe care el le-a creat, le blestema! Yahweh are si o sotie, numele ei este Astarte (sau Asera) care a fost denigrata si eliminata din scrierile canonice. Odata pocneste din degete si face universul, altadata blesteama, iubeste, uraste si se caieste. Dar toate starile si sentimentele au sens doar intr-un context social. Yahweh inainte de a crea omenirea cu cine era milostiv şi drept sau stia ce e iubirea cand singurul lucru care exista era doar el ?

Musulmanii cred ca dumnezeu (Allah) a mai trimis un profet pe pamant dupa Jesus al nostru, ca sa-i aduca cuvantul sau cel mai nou catre pamanteni, asta dupa 600 de ani de la infiintarea crestinismului. El, profetul Mahomed, zice ca intr-o zi, intr-un moment de liniste a vietii sale tumultoase si ticaloase de jefuitor de caravane si comerciant de sclavi, a fost luat de catre ingerul Gabriel pe un cal miraculos si dus in zbor intai in rai, unde a vazut ca acolo toti ingerii si Allah insusi vorbeau araba - pesemne un fel de limba oficiala pe acolo - dupa care a fost dus in iad, unde a vazut ca marea majoritate a pacatosilor care ard in flacarile necuratului sunt femei. El afirma ca i-a fost dictat coranul de catre insusi Allah dar altii l-au pus pe hartie, el fiind analfabet si ca Allah personall i-a cerut sa duca mesajul sau intregii omeniri, si ca aceasta, omenirea, trebuie sa fie toata convertita la ,,noua si adevarata religie".
Acum daca as intreba un crestin daca crede chestia asta, sigur mi-ar spune ca nu, ca asa ceva nu se poate dovedi, Mahomed a fost un impostor si blasfemietor .... Acum sa ne inchipuim ca se apuca unul dintre noi sa zica unui buddhist sau hindus ca Yahweh a ,,impregnat" miraculos o fecioara, care a ramas gravida si care a nascut pe Jesus. Acesta s-a nascut ca sa sufere si sa moara pentru a lua el toate pacatele (?!) omenirii asupra lui, a transformat apa in vin si a certat vantul, a inviat morti si a blestemat smochini … Credeti ca ar crede cineva asta?

Cartile asa zise ,,sfinte’’ contin atat de multe contradictii incat orice fapta nu conteaza cat de josnica o poti justifica ca fiind in numele lu’ domnu’. Fiecare civilizatie a avut religie si preoti (sau alte denumiri pentru acelasi lucru). Ceea ce e bine acum e ca daca nu esti cu ei nu mai esti schinjuit, ars pe rug, tras pe roata sau alte ,,inventii’’ de genul asta, cum era pana acum nu de mult, cand biserica facea legea. In tarile cu religie predominant musulmana blasfemia este inca pedepsita si cu moartea, omoratul cu pietre fiind inca la moda printre credinciosi in sec XXI. 

Samstag, 20. August 2016

Temperaturi rai-iad



Noi stiam ca in iad dogoresc cazanele cu zmoala si ca in rai ne relaxam pe norisorii pufosi… dar asa o fi ? O echipa de cercetatori s-au apucat sa calculeze temperaturile din rai si din iad. Pentru estimarea „vremii” de pe lumea cealalta, oamenii de stiinta au luat in considerare principile fizicii termodinamice si informatii extrase din versete biblice.

Pentru inceput, cercetatorii s-au concentrat pe aflarea temperaturii din rai, din simplul motiv ca referintele biblice existente sunt mai generoase la acest capitol.

In vechiul testament exista acest verset din cartea profetului Isaia:
"Si luna va straluci ca soarele, iar soarele va straluci de sapte ori mai mult, ca lumina a sapte zile, in ziua cand dumnezeu va lega rana poporului sau si va tamadui vanataile de pe trupul lui." (Isaia 30:26).

In aceste conditii, raiul primeste de la Luna la fel de multa radiatie precum primeste Pamantul de la Soare, la care se adauga aceasta cantitate inmultita cu de 7 ori cate 7 (adica de 49 ori mai mare) - in total o cantitate de radiatii de 50 de ori mai mare decat cea pe care Pamantul o primeste de la astrul zilei. Lumina pe care o primim de la Luna este de 10.000 de ori mai redusa decat lumina pe care o primim de la Soare, asa ca specialistii nu au mai luat-o in calcul.

Avand aceste date stiintifice, putem calcula temperatura din rai. Radiatia primita de paradis il va incalzi pana la punctul in care pierderea de caldura rezultata din radiatie este egala cu caldura primita. Cu alte cuvinte, raiul pierde prin radiatia sa de 50 ori mai multa caldura decat Pamantul. Aplicam legea Stefan-Boltzman, o lege a fizicii cu aplicatii in termodinamica:

(H/E)4 = 50, unde E este temperatura absoluta a Terrei -573,15° Celsius; rezulta ca H este temperatura absoluta a raiului +524° Celsius!

Temperatura exacta din iad nu poate fi calculata cu exactitate, doar estimata, dar trebuie sa fie mai mica de +444° Celsius, temperatura la care sulful (pucioasa) se vaporizeaza, trecand din stare lichida in stare gazoasa, dupa cum ne "asigura" un verset din cartea Apocalipsei:
"Iar partea celor fricosi si necredinciosi si spurcati si ucigasi si desfranati si fermecatori si inchinatori de idoli si a tuturor celor mincinosi este in iezerul care arde, cu foc si cu pucioasa, care este moartea a doua." (Apocalipsa 21:8).

Pentru a se putea vorbi despre un "lac" de pucioasa, adica de sulf topit (sub forma lichida), temperatura trebuie sa fie sub punctul de fierbere al sulfului topit, care este de +444° Celsius. La o temperatura mai mare decat aceasta, sulful nu ar mai exista sub forma lichida, ci de vapori.

Raiul (+524° Celsius) este considerabil mai "fierbinte" decat iadul (+444° Celsius). Prin urmare specialistii in temperaturi ale lumii de dincolo au recomandat pamantenilor sa stea mai mult in iad si sa mearga in rai doar pe timp de iarna!